Ce spune Paris Jackson, despre acuzațiile de pedofilie aduse tatălui său. Inclusiv La Toya Jackson l-a denigrat!

Paris Jackson despre acuzatiile de pedoofilie aduse lui Michael Jackson

Paris Jackson, fiica în vârstă de 20 de ani a lui Michael Jackson, s-a abținut până acum să comenteze acuzațiile de pedofilie care i se aduc tatălui său, inclusiv prin intermediul documentarului HBO 'Leaving Neverland'. Asta, deși un membru al familiei, respectiv La Toya Jackson, și-a atacat propriul frate (încă de pe vremea când era în viață), acuzându-l de abuz sexual asupra minorilor.

Într-o postare pe o rețea de socializare, Paris Jackson, unica fiică a starului decedat cu ani în urmă, afirmă că nu e 'rolul' ei să-și apere public tatăl.

Întrebată de ce nu se pronunță în urma difuzării documentarului în care James Safechuck și Wade Robson susțin că Michael Jackson i-a abuzat sexual în copilărie, vedeta a replicat: 'Nu mai e nimic de zis din ceea ce nu s-a spus deja', mai cu seamă că un alt membru al familiei, nepotul lui Michael, Taj, i-a luat public apărarea artistului.

'Taj face o treabă foarte bună de unul singur. Și îl sprijin. Dar nu ăsta e rolul meu. Vreau doar ca toată lumea să se liniștească, toți să dea dovadă de mai multă maturitate și să privească imaginea în ansamblu. Așa sunt eu', a mai scris vedeta pe o rețea de socializare.

Totuși, arătând că e de partea tatălui ei, Paris a mai scris că are același tip de conduită morală ca și regele pop-ului. 'Am aceeași conduită morală ca tata, dar nu același nivel de răbdare. Voi lupta pentru iubire și pace în același fel, dar eu sunt mai agresivă. Nu voi sta impasibilă când văd că se întâmplă nedreptăți, mai ales când acestea sunt îndreptate asupra mea sau a familiei mele', a mai spus Paris, terminându-și postarea cu expresie destuld e colorată.

Tânăra s-a referit și la acuzațiile care i se aduc, desființând destul de agresiv zvonurile. 'Am fumat iarbă o dată și dintr-o dată sunt o drogată, alcoolică, ahtiată după petreceri, care e căsătorită în secret și mai e și însărcinată, ba poate că are sau nu are și penis.

Am un job, am câini și oră de culcare. La naiba cu voi!', a încheiat ea, mai puțin politicos.

Vezi și Paris Jackson, devastată după ce au apărut noi acuzații la adresa tatălui ei. A fost dusă de urgență la spital

Citește și: