Părinții Maicii Domnului, Sfinții Ioachim și Ana, veghează asupra familiei creștine

Părinții Maicii Domnului

Părinții Maicii Domnului, sfinții Ioachim și Ana, sunt pomeniți cu fastul cuvenit, pe 9 septembrie. Sfinții Ioachim și Ana sunt părinții Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, bunicii sfinți ai Mântuitorului Iisus Hristos.

Biserica ortodoxă a orânduit ca a doua zi după sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului să fie celebrați Sfinții Drepți Ioachim și Ana. Sunt dumnezeieștii părinți ai Sfintei Fecioare Maria. Cea care avea să-L aducă mai târziu pe lume pe Însuși Fiul lui Dumnezeu.

Părinții Maicii Domnului au suferit mult

Ioachim avea sânge împărătesc, din neamul lui David și al lui Iuda. Iar Ana se pare că ar fi fost mătușa pe linie maternă a Sfântului Ioan Botezătorul. Amândoi erau credincioși și milostivi. Așa se face că toată agoniseala lor era împărțită în trei părți. O parte era dedicată templului, alta săracilor și ultima pentru necesitățile familiei. Cu toate astea, lumea acelor vremuri îi disprețuia pentru faptul că nu aveau copii. Și erau priviți ca fiind blestemați de divinitate. Dar, Ioachim, în loc să aplece urechea la gura lumii și să-și părăsească soția pentru alta fertilă, așa cum se făcea pe atunci, el s-a retras în pustiu, pentru post și rugăciune, pentru ca Dumnezeu să-i binecuvânteze cu darul de a fi părinți. Pe de altă parte, Ana vărsa lacrimi amare, rugându-se neîncetat.

Rugăciunile ajută

Într-o zi, un înger a venit și i-a spus lui Ioachim să meargă acasă la soția lui căci, de această dată, iubirea lor va rodi, iar „pântecele ei va prinde prunc”. Pentru că așa s-a și întâmplat, fericiții părinți au hotărât să-și ofere pruncul lui Dumnezeu, motiv pentru care Sfânta Fecioară a fost dusă la templu încă din fragedă pruncie. Și și-au numit fiica Maria, pentru că, în traducere, acest nume înseamnă „Iubită de Dumnezeu”. Din timpuri străvechi, cum majoritatea femeilor își pierdeau copiii la naștere sau nu puteau aduce pe lume urmași, din cauza condițiilor de trai precare, Sfânta Ana a devenit protectoarea mamelor însărcinate și a femeilor sterpe, căci acestea o implorau mereu prin rugăciuni să le ajute.

Deși azi nu mai sunt la modă și nu se mai folosesc foarte des la botezul copiilor, cel puțin în cazul băiețeilor, numele Ioachim și Ana au rezonanță și sunt pline de tâlc. Un nume puternic masculin, Ioachim nici nu are variantă feminină și se traduce prin „Dumnezeu a îndreptat”. Ana vine de la evreiescul Hannah și se traduce prin „Dumnezeu s-a îndurat”.

Sursa foto: wikimedia.org

Loading...