Parentingul pozitiv. Află de la psiholog ce este și cum îl poți aplica

Parentingul pozitiv. Află de la psiholog ce este și cum îl poți aplica

Parentingul pozitiv dă rezultate cu adevărat uimitoare. Nu înseamnă să ignori comportamentele nepotrivite, dar poți să-ți educi copilul cu bândețe. Vezi cum poți aplica și tu parentingul pozitiv.

Dacă vrei să aplici și tu parentingul pozitiv, 'ar trebui să faci diferența între a lăuda copilul și a-i lăuda purtarea bună sau ceva ce a făcut bine', spune psihoterapeutul Cristina Ion-Rădulescu. Specialistul subliniază faptul că 'micuțul trebuie încurajat, însă comportamentul lui trebuie elogiat, nu el însuși. De asemenea, atunci când se poartă urât, sancționăm ce a făcut, nu îi spunem că este 'rău' etc. Îl vei asigura că îl iubești în continuare, dar că trebuie să suporte consecințele faptelor sale'.

Citește și: Părinții fericiți cresc copii fericiți. Află cum poți face asta și tu

Când aplici parentingul pozitiv, nu ignora purtarea urâtă

Chiar dacă încerci să aplici parentingul pozitiv, nu înseamnă că vei ignora purtarea nepotrivită. Totuși, o vei privi altfel. De cele mai multe ori, comportamentul nepotrivit este un simptom al unei probleme mai mari pe care încă nu ai identificat-o. Dar, dacă vei ști ce a provocat-o, vei putea să o gestionezi mai bine.

De exemplu, atunci când fetița ta aruncă jucării în tine, s-ar putea să fie supărată că nu îi dai atenție. Dacă băiețelul face o criză de nervi că vrea să mănânce dintr-o farfurie albastră și nu dintr-una albă, ar putea fi, de fapt, exprimarea dorinței de a fi independent și de a i se respecta alegerile. Încearcă să-ți păstrezi calmul, sancționează purtarea, dar încearcă și să rezolvi problema din spatele ei.

Ai grijă de tine însăți

Este ușor să citești despre parentingul pozitiv, dar este mai greu să-l aplici. Atunci când micuțul are o criză de nervi este greu să-ți menții calmul. Psihoterapeutul vine cu câteva idei pentru a reuși să faci asta.

'Ca părinți, avem datoria să avem grijă de noi înșine la fel de mult ca și de copiii noștri. O mamă anxioasă sau cu tendințe nevrotice va suporta greu purtarea unui copil foarte energic. Dar în măsura în care mama devine mai echilibrată, va putea să fie mai calmă. În consecință, va lua cele mai bune decizii în ceea ce privește educația și va putea aplica parentingul pozitiv. Mai este important facem diferența între laudă și încurajare. Îl încurajezi să facă ceva. Chiar dacă rezultatul nu este unul satisfăcător, îl lauzi pentru efort dacă vezi că s-a străduit. De asemenea, e foarte important să-i spui clar pentru ce e apreciat și pentru ce este sancționat. Evită laudele generale cum ar fi «bravo, ești bun!». Spune-i specific ce a făcut bine. De exemplu: «Sunt încântată de cum ai reușit să rezolvi o problemă atât de dificilă».'

Citește și:

Sursa foto: 123rf.com