Parada pălăriilor, la Royal Ascot! Va trece cu vederea regina ce a făcut Kate Middleton?

parada palariilor la Royal Ascot

Un eveniment așteptat în fiecare an este Royal Ascot, un prilej pentru familia regală de a se îmbrăca traditional, la patru ace, și a afișa pălării cât mai fanteziste.

Evenimentul, în fapt unul sportiv, este așteptat de toată lumea tocmai pentru această paradă. Numai că anul acesta, desi a arătat, ca de obicei, ireproșabil, se poate spune despre Kate Middleton că a gafat.

Ducesa de Cambridge a pus-o, probabil fără să vrea, în umbra pe regina Elisabeta a II-a, îmbrăcându-se într-o rochie în aceeași nuanță cu cea a monarhului.

Ambele au venit îmbrăcate în bleu și cum Kate este cu mult mai tânără, a pus-o în umbră pe bunica soțului ei.

Tot pentru albastru au optat și prințesele Beatrice și Eugenie, însă în puține fotografii acestea au ajuns lângă monarh, așa că nu se pune problema că ar fi eclipsat-o.

Revenind la Kate, aceasta a avut, pe lângă o rochie admirată de toată lumea, și o pălărie simplă, inspirată. Ținuta a fost completată de pantofi argintii, așa că ducesa de Cambridge părea desprinsă dintr-un basm pastelat.

La eveniment a participat și regina Maxima a Olandei, care a optat pentru o rochie într-o culoare diafană, un bej plin, pe care a purtat-o cu o pălărie fantezistă.

Cât despre Camilla, soția prințului Charles, aceasta a ales o ținută de asemeni pastelată. Iar prințul Charles, cu joben, chiar a fost o apariție!

Vezi și Nu se putea să arate mai bine de atât! Kate Middleton, pur și simplu răpitoare! Ce pantofi de Cenușăreasă a avut! VIDEO

Citește și: