Are 52 de ani, tocmai s-a despărțit de iubitul tinerel, așa că s-a pozat goală și arată fabulos!

Pamela Anderson goala

Modelul și actrița Pamela Anderson, care zilele trecute s-a despărțit de fotbalistul Adil Rami, în vârstă de 33 de ani, se întoarce, încet-încet, la vechea sa viață.

Iar o parte importantă din aceasta este activismul. Vegetariană convinsă, vedeta din 'Baywatch', dar și starul revistelor pentru adulți, a pozat încă o dată, nud, încercând să atragă atenția asupra vieții chinuite pe care o duc focile în captivitate.

'Tu poţi trăi într-o cadă timp de 30 de ani? Orca de la SeaWorld suferă de zeci de ani în boxe comparabile cu căzile. Ajutaţi-le, a scris Pamela Anderson pe Instagram.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by The Pamela Anderson Foundation (@pamelaanderson) on

Coincidență sau nu, această inițiativă PETA, pentru care actrița apare (din nou) goală, vine la câteva zile de la despărțirea de fotbalist. Sportivul suferă profund după despărțirea de Pamela, dar ruptura a avut loc din vina lui. În ultimii doi ani acesta a dus o viață dublă, iar Pamela a aflat în cel mai urât mod că era înșelată în mod sistematic.

A fost contactată chiar de amanta iubitului ei, care a întrebat-o ce relație au ea și Adil. Din vorbă în vorbă, cele două au aflat că ambele erau iubitele fotbalistului. Doar că iubita 'neoficială' este și mamă de gemeni, copiii lui Adil.

Pamela Anderson a ales să facă totul public, inclusiv mesaje de la fotbalist. Acum, se pare că a decis să treacă peste moment, să ridice capul sus și să-i arate acestuia ce pierde. Și e limpede pentru toată lumea că pierde, Pamela Anderson, mamă a doi copii, fiind femeia care a apărut de cele mai multe ori pe coperta Playboy.

Vezi și La 51 de ani, Pamela Anderson, pusă cu botul pe labe de iubitul tinerel: 'Un monstru mincinos, care m-a înșelat timp de doi ani'

Citește și: