Cum să păcălești creierul ca să mănânci mai puțin

Păcălești creierul cu farfurii colorate

Cum să păcălești creierul ca să mănânci mai puțin? Ei bine, se poate și e chiar ușor. O nouă știință, gastrofizica, te ajută în acest sens. Experții explică pas cu pas ce ai de făcut. 

Experiența mâncatului și a băutului este influențată de mai mulți factori decât ne putem da noi seama, susțin gastrofizicienii. De la greutatea furculiței  sau a farfuriei până la muzica pe care o asculți în timpul mesei, există o legătură cu cantitatea de mâncare pe care o ingerăm.

Citește și: Depresia netratată crește riscul de boli cronice. Cancerul, diabetul și bolile cardiovasculare, agravate de depresie

Folosește mai puțin zahăr în deserturi și servește-le pe farfurii albe

Nu ignorați niciodată culoarea farfuriei, atunci când vă așezați la masă. Gastrofizicienii recomandă utilizarea farfuriilor albe complet, fără vreo pată de culoare. Acest lucru se recomandă mai ales în cazul dulciurilor. Cercetătorii susțin că o farfurie albă lasă senzația că dulciurile sunt mai dulci decât sunt de fapt. Așa că, atunci pregătiți dulciuri de casă, puneți în compoziție cu 10-15% mai puțin zahăr.

Adori snacks-urile sărate? Mănâncă-le de pe o farfurie roșie

Atunci când vreți să mai reduceți consumul de sare, recomandarea gastrofizicienilor este să folosiți farfurii roșii. Culoarea roșie este cea universal valabilă pentru a semnifica 'stop' și acest lucru influențează creierul. Un studiu efectuat la celebra universitate Oxford a evidențiat că oamenii mănâncă jumătae din snacksurile sărate din farfuria roșie decât cei care au fost serviți în farfurie albă.

Ține-ți bolul cu mâncare între mâini

Fie că mănânci dintr-o farfurie sau dintr-un bol, gastrofizicienii recomandă un lucru destul de greu de făcut. Să țineți farfuria/bolul în mâini atunci când începeți să mâncați. Potrivit specialiștilor, creierul percepe greutatea din mâini, considerând că e o cantitate mare de hrană. Astfel va da comanda de sațietate mai repede și ca urmare, mâncați mai puțin.

Ascultă muzica potrivită ca să păcălești creierul să mănânci mai puțin

Majoritatea dintre noi aleg să se uite la știri sau la filme atunci când mănâncă. Acest fapt e confirmat de un studiu care arată că 75% dintre europeni deschid televizorul în timpul mesei. Totuși, gastrofizicienii recomandă muzică în surdină, lentă, de preferat clasică. Un ritm alert creează poftă creierului. Muzica dată la volum mare reduce din gustul mâncării, mai spun experții.

Citește și: