Dacă nu ești convinsă, îți vom prezenta mai jos o listă de motive pentru care limba lui Goethe este obiectul ideal de studiu pentru copilul tău, dar și pentru tine. Te încurajăm să privești peste umărul celui mic și să pătrunzi într-o lume nouă!

Oportunitățile numeroase de angajare

Germana are, cu siguranță, un număr mai mic de vorbitori decât engleza, mai puțini chiar și decât vorbitorii de franceză, deși numărul francofonilor este în scădere. Totuși, există multe resurse culturale valoroase în limba germană, începând cu literatura clasică și până la serialele care provin din țări germanofone. Îți amintești, probabil, nivelul ridicat de interes pe care l-a trezit serialul Freud în urmă cu câteva luni – și acesta nu este singurul produs mediatic care s-a bucurat de popularitate.

Acest lucru înseamnă că există o cerere semnificativă de traducători de limbă germană, iar oferta este redusă în momentul de față. Prin urmare, și nivelul salarial al unui angajat care cunoaște limba germană este ridicat, chiar mai mult decât al unei persoane care cunoaște foarte bine limba engleză. 

Experiența lecturii

Așa cum am menționat și înainte, în literatura clasică și modernă sunt prezenți numeroși autori germanofoni valoroși, ale căror opere merită citite în varianta originală. Explicația este simplă: fiecare univers lingvistic are particularitățile sale, nuanțele, expresiile specifice, care se pot pierde sau care, în orice caz, nu pot fi redate cu exactitate în urma traducerii. 

Putem spune, așadar, că experiența lecturii este autentică și mai vie atunci când citești operele în varianta originală. 

Dezvoltarea personală 

Acest element este, cu siguranță, foarte important în momentul în care învățăm o nouă limbă străină. Cunoașterea unui nou univers lingvistic aduce cu sine o îmbunătățire a memoriei și o mai bună înțelegere a lumii înconjurătoare. Nu întâmplător se spune că un om are atâtea vieți câte limbi cunoaște.

În plus, germana provine dintr-o familie lingvistică diferită de cea a limbilor romanice, de care aparține și româna, astfel încât efortul intelectual este unul considerabil. Cu alte cuvinte, învățând limba germană îți antrenezi mintea. 

Așadar, nu există argumente decât în favoarea învățării limbii germane. Iar acum, când totul s-a mutat în confortul casei tale, poți căuta cursuri de germană online. Poți citi mai multe despre acestea pe site-ul celor de la Twinkle Star. 

Ținând cont de contextul actual, cursurile se vor desfășura online, pe platforma Zoom. De asemenea, ele se vor împărți în 3 categorii: cursuri pentru începători, cursuri pentru copii, cursuri pentru adolescenți & adulți. Așadar, indiferent că vrei să-ți înscrii copilul la un curs de limba germană sau că vrei chiar tu să te apuci s-o studiezi, oferta cursurilor puse la dispoziție de echipa Twinkle Star îți oferă posibilitatea sa faci acest lucru. 

Mult succes în această nouă aventură lingvistică!