Ai putea crede că supărarea rănește doar sufletul. Numai că ea lasă urme din cap până-n picioare, din inimă până la piele. Și te poate sface să suferi de boli la care nici nu te-ai gândi. Până să-și facă loc în vocabularul uzual cuvântul stres, lumea obișnuia să spună că suferă „pe fond nervos”. 

Și mulți considerau astfel de trăiri un moft. Căci boala-i boală și nu apare așa, doar pentru că ți-ai pierdut locul de muncă, că ești înglodat în datorii sau pentru că-ți petreci la serviciu, în detrimentul familiei, cea mai mare parte din zi. Cel mult o iei razna, în astfel de situații, și ai de-a face cu psihiatrul, nu ai cum să faci bube sau cancer din așa ceva. Oare? Iată că ideile preconcepute au fost demontate în timp. 

Vrei să dormi. Și dormi?

Fiecare dintre noi trăiește evenimentele din viață la intensități diferite. Iar cei mai sensibili au mai mult de suferit. Când suntem supuși la situații tensionate vreme îndelungată, riscăm să ne îmbolnăvim grav. Imunitatea scade, devenim vulnerabili în fața infecțiilor, facem alergii, avem probleme digestive, slăbim sau ne îngrășăm prea mult, nu ne mai putem concentra, memoria nu-și mai face treaba, nu mai putem dormi, suntem mai nervoși, depresivi și mereu obosiți. 

Principalele riscuri generate de stres şi alimentaţia nesănătoasă sunt cele legate de apariția diabetului sau bolilor metabolice, inflamațiilor digestive, ulcerului gastric, dischineziei biliare, hipertensiunii arteriale, sindromului de oboseală cronică și chiar a cancerului. Somnul tulburat, de proastă calitate, puţin, mult sau fragmentat e printre cele mai supărătoare cauze ale unor boli ascunse. Deși tratată cu mare indiferenţă, insomnia este corelată cu multe afecțiuni. Oamenii care dorm prost sunt mai graşi, fumează mai mult, consumă mai mult alcool, comparativ cu cei al căror somn este normal. 

Ulcerul şi boala depresivă sunt adesea asociate cu tulburarea somnului, ca şi apneea, afecţiunile cardiace, alergiile și astmul. Aşadar, e foarte important să aflăm cauza insomniei şi să o tratăm, căci altminteri afectează grav organismul.

Ia-ți aliați salteaua și perna antistres

O „afumătură de sperietură” ori cine știe ce fel de vizite pe la vraci și doftoroaie nu vor reuși niciodată să șteargă cu buretele ceea ce s-a impregnat adânc în subconștient. Traumele lasă urme pe termen lung. Și fac din om neom. Mișcarea face mult bine, atât pentru spirit, cât și pentru trup. 

Reglarea sistemului nervos, prin meditație, ne ajută. Este primordial să nu ne izolăm și să primim sprijinul apropiaților. Câteva schimbări în stilul de viață nu aduc decât beneficii. Salteaua și perna antistres sunt o investiție pe termen lung în propria sănătate. Decât să cheltuiești sume fabuloase pe medicamente, mai bine dormi bine. Nu-i așa?