(P) Cum poți obține rapid un machiaj impecabil

(P) Cum poți obține rapid un machiaj impecabil

Ai nevoie de o rutină de înfrumusețare? Iată câțiva pași simpli pe care îi poți urma în fiecare zi pentru a obține un machiaj de invidiat. Poți urma aceste sfaturi cu ușurință, chiar dacă nu ai experiență în make-up. Iată ce trebuie să faci:

Hidratează bine pielea

Primul pas pe care trebuie să-l faci este să hidratezi tenul. Pielea trebuie să fie hidratată pentru ca produsele de machiaj să se întindă perfect și să lase în urmă un aspect neted. Alege o formulă hidratantă care să se potrivească cu tipul tău de ten, și aplic-o pe față înainte de orice alt produs de machiaj.

Ascunde cearcănele

Folosește concealer pentru a ascunde cercurile negre de sub ochi. Încearcă o formulă cremoasă într-o nuanță care să se potrivească tonului pielii tale. Aplică produsul în linii mici cu o pensulă și apoi întinde-l uniform cu degetul. Un concealer bun va ascunde imperfecțiunile tenului dacă este folosit așa cum trebuie.

Aplică fondul de ten

Un machiaj reușit depinde de baza pe care este aplicat. Folosește un fond de ten de calitate, care să se potrivească cu nuanța pielii tale și care să se întindă perfect. Poți folosi o pensulă sau un beauty blender pentru aplicarea fondului de ten, dar pentru un finisaj perfect este indicat să folosești degetele. Căldura mâinii tale va încălzi fondul de ten și îi va permite să se întindă mai ușor. Poți alege de aici un fond de ten cu acoperire medie sau mare pentru estomparea imperfecțiunilor.

Oferă un strop de culoare obrajilor tăi

Pentru un machiaj perfect, trebuie să aplici întotdeauna în obraji un pic de blonzer sau blush. Pentru a reda tenului tău prospețimea, alege un blush cu o formulă fină care să alunece ușor pe linia obrazului. Nuanțele de piersică sau trandafir roșu sunt cele mai populare și sunt ideale pentru accentuarea frumuseții în fiecare zi.

Aplică fard de pleoape

Înainte de a aplica fardul de pleoape te poți folosi de un truc simplu pentru a da strălucire ochilor tăi. Aplică cu degetul puțin iluminator pe pleoape, până aproape de osul sprâncenelor. Astfel, vei crea o bază luminoasă pentru fardul de pleoape, iar machiajul tău va arăta proaspăt pentru mai mult timp.

Gene mai bogate și mai lungi

Fără mascara, machiajul tău va fi incomplet. Pentru o aplicare corectă și gene pline de volum, concentrează-te pe firele din colțul ochiului. Dacă dorești să pui mai mult accent pe gene, folosește un ondulator de gene înainte de a aplica mascara.

Definirea sprâncenelor

Sprâncenele pot schimba tot aspectul fetei și al machiajului. Completează ușor toate golurile și folosește o perie pentru sprâncene pentru a aranja firele de păr rebele. Aplică fardul sau creionul pe sprâncene în linii mici și subțiri pentru a obține un aspect natural, în sensul creșterii firelor de par.

Aplicarea rujului

Înainte de a aplica ruj sau gloss, exfoliază ușor buzele cu o cârpă umedă și hidratează-le cu balsam de buze. Lasă balsamul să acționeze puțin și apoi îndepărtează-l cu un șervețel dacă ai impresia că este prea mult produs. Alege un ruj potrivit tipului de machiaj și aplică-l cu precizie pe buze.

Indiferent de ocazie, aceștia sunt pașii pe care îi poți urma pentru a obține un machiaj perfect. În funcție de eveniment, poți alege culori mai îndrăznețe, însă pașii pe care îi vei urma sunt aceiași.  După câteva încercări, aceste sfaturi se pot transforma în rutina ta de make-up.