Stăm acasă! Este îndemnul pe care l-am tot auzit zilele acestea și, pe bună dreptate, trebuie să stăm în casele noastre. Dar ce facem ca să nu ne plictisim? Curățenia generală este una dintre soluții. În plus, e și primăvară, se apropie Paștele, deci e un moment tocmai bun!

Curățenia de primăvară este nu doar o tradiție, ci și o ocazie perfectă de a ne reîmprospăta locuințele. De unde începem e problema și cum facem ca lucrurile să fie cât mai simple posibil? Iată câteva trucuri care te vor ajuta să întorci casa pe dos, dar să o repui la loc rapid, fără prea mari eforturi:

Fă curat cameră cu cameră

Fă lucrurile sistematic. Nu începe peste tot, căci așa nu vei termina niciodată. De preferat ar fi să începi de acolo de unde ți se pare că e cel mai greu, asta fiindcă entuziasmul tău se va pierde pe parcurs. Dar nici nu exagera. Dacă ai dat recent la o parte dulapurile pentru a aspira și a șterge praful, nu e cazul să o iei de la capăt. Concentrează-te asupra locurilor din casă pe care le-ai neglijat în ultima perioadă.

Profită și dezinfectează toate obiectele

Dezinfectant. Este unul dintre cuvintele la ordinea zilei în această perioadă. Dacă tot te-ai apucat de treabă, folosește o lavetă și dezinfectant pentru suprafețe și igienizează tot ce îți iese în cale. E un moment bun să scapi de microbi și germeni care îți pot face rău mai devreme sau mai târziu. Nu uita să foloseșți mănuși din cauciuc pentru a evita contaminarea, dar și pentru a-ți feri mâinile de efectele neplăcute ale soluțiilor de curățat.

Scapă de obiectele nedorite

În casă ta, ca în a fiecăruia dintre noi, există o mulțime de lucruri de care te poți lipsi cu foarte mare ușurință. Și asta pentru că sunt inutile sau chiar ocupă mult spațiu fără rost. E momentul perfect să scapi de ele. Ambalaje vechi pe care le-ai tot păstrat cu gândul că poate vei avea nevoie de ele, electrocasnice defecte pe care nu te-ai îndurat să le arunci, inclusiv îmbrăcăminte pe care nu o mai porți, toate acestea nu mai au ce căuta în casă, așa că pune-le în saci sau în cutii din carton și coboară-le la tomberon.

Zugrăvește

Ei bine, dacă tot e vorba de curățenia de primăvară, atunci trebuie să dai casei un aer proaspăt. Și cum poți să o faci mai bine decât zugrăvind? Poate te sperie gândul ăsta pentru că, nu-i așa, nu ești zugrav de meserie. Ei bine, vei descoperi că nu e chiar așa de greu să te înarmezi cu un trafalet și o găleată de lavabilă și să igienizezi în acest fel inclusiv pereții.

Apelează la ajutor specializat

Dacă nu te pricepi nici la zugrăvit, nici la reparațiile de rutină să știi că nu e nicio rușine. La urmă urmei nu suntem toți meseriași ca să le putem face că la carte. Pentru aceasta există firme amenajări interioare la care poți să apelezi în această situație. Meșteri Locali, spre exemplu, îți pune la dispoziție o mulțime de meseriași pe diverse domenii, de la instalatori, la zugravi, zidari sau electricieni. Toți sunt atent verificați, așa încât să știi bine pe cine lași în casa ta. Dacă nu ai timp să cauți tu în lista de meșteri, intri pe site, publici o lucrare, adică spui la ce ai nevoie de ajutor, și vei fi contactat rapid de o persoană pricepută, gata să îți dea o mână de ajutor.