Desigur, aceștia poți accesa împrumuturi chiar de au un istoric negativ, cu ajutorul unor creditori precum Creditfix, care oferă bani și celor restanțieri.

În momentul actual, aproximativ 190 de creditori ifn activează pe piața din România, activitatea lor fiind reglementată de către BNR. Cu toate acestea, unii români consideră că unii creditori nebancari nu sunt tocmai legali. Există astfel de cazuri pe piață și dacă răspunsul este afirmativ, atunci, cum îi putem recunoaște?

Cum recunoști un creditor care nu desfășoară activități legale?

Piața românească de creditare a fost reglementată încă de la început. Chiar dacă au existat câteva cazuri de escrocherii financiare pe sistemul creditării piramidale, acelea nu au avut de-a face cu sistemele legale. Chiar dacă mulți debitori au impresia că instituțiile nebancare îi înșeală din cauza dobânzilor ridicate, acest lucru nu este adevărat. Toate instituțiile ifn le oferă clienților posibilitatea de a lua la cunoștință toate datele legate de contractul de credit. Așadar, acestea oferă transparență totală încă din faza de pregătire a solicitării banilor împrumut.

În situația în care vrei să accesezi un împrumut (de orice fel), pentru a te convinge că discuți cu un creditor legitim sau nu, verifică următoare aspecte:

Site-ul creditorului nu este securizat și furnizează informații de autorizare care nu pot fi verificate  – prezența unui lăcățel în bara cu adresa domeniului de internet al creditorului indică faptul că accesezi un site securizat, așa cum este cazul Mogo, care oferă credite auto și împrumuturi nebancare cu garanție auto. Creditorul va afișa la loc vizibil adresa sa fizică, precum și autorizațiile BNR pe baza cărora funcționează. Dacă acestea lipsesc sau nu se regăsesc în lista din Registrele General și Special BNR pentru IFN-uri, atunci evită respectivul creditor.

Neclarități și inadvertențe mari în ceea ce privește termenii contractuali (între ceea ce există pe site și contractul de creditare) – este cât se poate de clar că respectivul creditor nu este ceea ce vrea să pară. Următorul pas este raportarea acestuia către instituțiile abilitate; chiar dacă nu este o companie ilegitimă, modul în care acționează este unul cât se poate de ilegal.

Solicitarea unui date și informații ce pot fi considerate sensibile și care nu are nicio legătură cu contractul de creditare – de exemplu, clientului îi poate fi solicitată furnizarea numărului complet de pe cardul de credit și a CVC-ului acestuia.

Site-ul creditorului este extrem de minimalist – ofertele nu sunt complete, lipsesc date privind valoarea DAE, metodele de plată nu includ plata cu cardul sau la bancă, ci numai instrumente electronice de plată, nu există o secțiune cu Întrebările Frecvente, lipsește orice formă de contact telefonic (se oferă doar opțiunea de contact prin email).

Valoarea dobânzii este exagerat de mică și este aceeași pentru orice fel de împrumut – există foarte multe opțiuni de creditare ifn cu 0% dobândă, dar, o astfel de ofertă este supusă îndeplinirii unor condiții. Prezența unor dobânzi uniforme și fără diferențiere în funcție de oferta de creditare ar trebui să îți ridice un semn de întrebare.

Creditorii legali îți oferă acces rapid la împrumuturi și primești informații complete despre viitorul contract. Îi poți verifica la instituțiile de autorizare, precum și la Oficiul Registrului Comerțului. Site-ul lor este securizat și îți oferă multiple metode de plată verificate. Asigură-te că întotdeauna vei alege creditorii legitimi, pentru că în acest fel vei beneficia de împrumuturi sigure!