Ovidiu Anton: ”Trebuie să mă declar învins”

Ovidiu Anton: ”Trebuie să mă declar învins”

După ce România a fost exclusă din concursul Eurovision, reprezentantul României, Ovidiu Anton, a reacţionat, pe pagina lui socializare.

 

La aflarea veştii că România nu va mai participa la concursul muzical european, după ce Televiziunea Română (TVR) a fost exclusă dintre membrii EBU (European Broadcasting Union), pentru neplata datoriile acumulate încă din 2007, Ovidiu Anton câștigătorul finalei selecției naționale Eurovision și-a expus părerea.

Ovidiu Anton, care urma să reprezinte România la Eurovision cu piesa „Moment of Silence” a exprimat scurt, pe Facebook.

'Dragi prieteni,
Am primit și eu într-un final înștiințarea oficială.
Încerc să zâmbesc și să nu mă ia valul însă… e nedrept.
Eu rămân același, același artist sincer, același luptător care a câștigat prin votul juriului și al publicului… dar cu toate astea, paradoxal, trebuie să mă declar învins… de cine? de ce? Corect??? …nu știu cum să o spun frumos acum așa că mă abțin.', a scris Ovidiu Anton.

TVR a fost retrasă dintre membrii EBU (European Broadcasting Union), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din lume, din cauza datoriilor acumulate încă din 2007, a anunţat, vineri, EBU pe site-ul oficial, una dintre consecinţe fiind eliminarea din competiţia muzicală Eurovision, care va avea loc anul acesta la Stockholm.

Decizia conducerii EBU vine ca urmare a situaţiei generate de neplata datoriilor acumulate de TVR în ultimii opt ani. Reprezentanţii Televiziunii Române au anunţat partenerii că TVR nu va mai putea susţine plăţile datoriilor, ultima tranşă, în valoare de 250.000 de euro, fiind achitată în ianuarie 2016.

Așadar, TVR nu va mai putea participa în ediţia din 2016 a Concursului Muzical Eurovision şi va pierde accesul la alte servicii acordate membrilor EBU, ca Eurovision News şi Sports News Exchanges sau drepturile de a transmite evenimente sportive, precum și servicii de expertiză legală, tehnică şi de cercetare ori servicii de lobby.
Decizia a fost luată după ce a expirat termenul limită dat guvernului României pentru a face aranjamentele necesare în vederea efectuării plăţii datoriilor.

'Este regretabil că am fost nevoiţi să apelăm la această măsură. Am fost dezamăgiţi că toate demersurile de a rezolva această chestiune nu au primit niciun răspuns din partea guvernului României. În ultimele săptămâni, EBU a luat cunoştinţă de sugestia Ministerului de Finanţe că TVR va intra în procedurile de insolvenţă care vor rezulta la o restructurare profundă a televiziunii. EBU este o asociaţie non-profit care reprezintă 73 de Servicii Publice de Transmisiune a Programelor Audiovizuale din 56 de ţări. Datoriile acumulate succesiv de TVR pun în pericol chiar stabilitatea EBU.' a declarat Directorul General EBU Ingrid Deltenre.

Ovidiu Anton a mai participat în 4 ediții ale selecției naționale Eurovision

Concursul Eurovision este programat la Stockholm, Suedia, pe 10, 12 şi 14 mai. Cântăreţul Ovidiu Anton, în vârstă de 33 de ani, fusese ales reprezentantul România la Eurovision Song Contest 2016 după mai multe încercări. Acesta a mai urcat pe scena competiţiei naţionale a Eurovision de patru ori, în 2010, 2012, 2013 şi 2015. În 2013 s-a clasat pe locul al doilea, cu piesa „Run Away With Me Tonight”, și în 2015, pe locul al treilea, cu piesa „Still Alive”.

 

Credit foto: Facebook