Oul, la fel de nociv precum fumatul? Află ce spun medicii

Oul, la fel de nociv precuim fumatul

Fiert, prăjit, poșat sau în diverse combinații, oul e nelipsit din alimentația românilor. După cartofi și fasole, oul e, conform statisticilor, alimentul preferat în bucutăria de la noi din țară. Dar cât de nociv sau cât de bun pentru sănătate este? Dacă e să ne luăm după cercetătorii din Statele Unite, oul poate fi la fel de nociv precum fumatul, dacă exagerăm cu consumul. 

Citește și: Semințele de chia țin sub control diabetul. Află 9 beneficii uimitoare pe care le au aceste semințe

Ouăle conțin grăsimi care îngroașă vasele de sânge și cresc riscul de ateroscleroză. Cel mai recent studiu despre ouă evidențiază că cei care consumă mai mult de trei gălbenușuri pe săptămână riscă să facă atac cerebral sau infarct miocardic. Consumate fierte, ochiuri sau omletă, ouăle, în special gălbenușurile, sunt bogate în colesterol și dăunează arterelor în aceeași măsură ca fumatul, conform unor studii americane. Producătorii se apără, spunând că acestea sunt simple supoziții. „Cei care știu că au probleme vasculare nu trebuie oricum să consume gălbenuș de ou. Nivelul ridicat de colesterol se găsește în gălbenuș. Acesta poate duce la blocarea arterei carotide care asigură circulația sângelui spre creier crescând astfel riscul apariției unui atac cerebral', atenționează cercetătorii neurologi de la „Western University' din Marea Britanie.

 Mănâncă doar două ouă pe săptămână, și nu prăjite

Echipa de cercetători a strâns date de la aproximativ 1.200 de persoane care erau incluse în programe de reducere a riscului de apariție a accidentelor vasculare. Cercetătorii au apelat la investigații cu ultrasunete pentru a determină riscul formării plăcii arteriale în cazul fiecărui pacient.  În același timp au verificat dacă pacienții sunt sau nu fumători, cât de des obișnuiesc să mănânce ouă, dar și prezența altor factori care influențează funcționarea inimii. Concluzia testelor a fost că deși placa arterelor se mărește odată cu vârstă, fumatul și consumul regulat de gălbenușuri de ouă pot crește în aceeași măsură riscul de accidente vasculare.

 Albușul nu prezintă niciun pericol

Oamenii care mănâncă trei sau mai multe gălbenușuri de ouă au un nivel mult mai crescut al plăcii arteriale. În comparație cu cei care consumă două sau mai puține gălbenușuri într-o săptămână, sunt într-o categorie de risc sporit.  Un singur gălbenuș conține o cantitate de colesterol care depășește doza zilnică recomandată pentru bolnavii cardiaci și pentru cei cu risc de apariție a unor atacuri vasculare. Doctorul Gregg Fonarow, purtător de cuvânt al Asociației Americane a Inimii, spune că recomandările privind un consum moderat de gălbenușuri de ouă nu sunt de azi, de ieri, ci de zeci de ani. Specialistul a precizat că nu trebuie să ne ferim doar de ouă, ci și de alimentele preparate cu ouă, cum ar fi foietajele și alte produse de patiserie. De cealaltă parte, albușul rămâne o sursă de proteine foarte sănătoasă, iar consumul său este benefic.

Citește și: