La început, poate ți se va părea neobișnuit, însă în timp te vei obișnui cu aceste modificări în bine pe care le vei simți pe propria piele.

– Schimbă locul cremelor. Cel puțin în ceea ce privește crema de ochi, cea mai bună soluție este depozitarea în frigider. Dimineața, o cantitate mică aplicată sub ochi, fie că ai ochii umflați sau nu, va ajuta la decongestionarea zonei respective, pregătind fața pentru o nouă zi.

– La birou, obligatoriu, apă termală. Poate că nu simți mereu efectele negative pe care sistemul de ventilație le au asupra pielii, însă atunci când aceasta te strânge, este prea uscată sau iritată, trebuie să iei măsuri. Obișnuiește-te cu câteva pulverizări de apă termală pentru a relaxa pielea si a o reenergiza.

– Transformă gustările dintre mese în pauze absolut necesare pentru a consuma un iaurt cu fructe, un pumn de nuci sau semințe. Orice alt dulce delicios se va dovedi, în timp, a fi un inamic tăcut al sănătății organismului și pielii.

– Seara, obligatoriu, demachiază-te, indiferent de cât de obosită ești sau de lipsa de timp. Este un gest de doar un minut, care te ajută să-ți menții pielea sănătoasă mai mult timp.

Copyright: stryjekk / 123RF Stock Photo