Românca a dezvăluit într-un itnrviu exclusiv pentru emisiunea „Venga la Alegría”, de la un post TV mexican, că ideea să se întâlnească a fost a lui Lazo (64 de ani) și acesta i-a spus că ședința foto face parte dintr-un proiect al lui pentru portretizarea fețelor. Cei doi au făcut schimb de numere de telefon, iar apoi au stabilit întâlnirea la hotel.

Cu toate acestea, lucrurile nu au decurs așa cum se aștepta românca. Aceasta îl acuză de discriminare pe soțul regretatei actrițe, Edith Gonzalez care s-a stins din viață anul trecut, după o lungă luptă cu cancerul.

Daniela susține că l-a avertizat pe  economistul mexican că are ceva kilograme în plus, dar  el i-a spus că nu este nicio problemă. Însă, în momentul în care s-au întâlnit, când a văzut-o cum arată, Lazo s-a purtat foarte urât cu aceasta. S-a arătat scârbit și a jignit-o spunându-i că este „grasă și dezgustătoare”.

„Mi-a sugerat să ne vedem la un hotel pentru ședința foto, care urma să aibă loc în mai multe camere și cu mine în haien sexy.  I-am spus înainte să-l văd că am câteva kilograme în plus și mi-a spus că nu este nicio problemă.  Când m-a văzut în persoană, a fost șocat. Mi-a spus că este dezgustat pentru că sunt foarte grasă. Mi-a spus că părul meu este dezgustător și m-am simțit foarte discriminată. Știu că nu sunt perfectă, dar m-am simțit teribil”, a declarat Daniela în emisiunea „Venga la Alegria”.

 

Cristina Daniela Baica susține că  Lorenzo s-ar fi luat de ea și pentru faptul că are și un handicap la picioare. Ea merge cu dificultate, ca urmare a unui vaccin care i-a fost administrat în copilărie.

„Când m-a văzut cum merg, că am un defect, și că nu sunt pe gustul lui, așa cum a crezut el, m-a invitat la cafenea și nimic mai mult”, a povestit Daniela, precizând că Lazo a anulat ședința foto.

 

Femeia a spus că s-a oferit să-i plătească pentru ședința foto, însă acesta nu a acceptat.  „El a spus că nu este necesar, că nu vrea nimic pentru că sunt prea grasă și s-a arătat dezgustat din nou. Părea că îi provoc scârbă și n-am înțeles de ce”, a declarat Daniela.

Drept urmare, românca s-a simțit discriminată și a depus plângere împotriva lui Lorenzo Lazo, reclamându-l  la Consiliul Naițonal de Combatere a Discriminării din Mexic.

Celebra actrița Edith Gonzalez, cunoscută pentru rolurile din Salome și Inimă sălbatică, s-a stins din viață la vârsta de 54 de ani după lupta cu cancerul ovarian. Lorenzo s-a căsătorit cu Edith în anul 2010 după ce și prima sa soție decedase în 2009 tot din cauza cancerului.

 

Citește și: