E în continuare minionă, trasă prin inel, fără îndoială frumoasă, chiar dacă peste doar 3 luni va împlini 51 de ani. Și toată lumea a văzut ce în formă e, chiar și la această vârstă, în urma participării la Asia Express, alături de fiica sa.

Probabil deja ai ghicit, chiar dacă artista e greu de recunoscut cu părul proaspăt vopsit și altfel aranjat decât de obicei. E vorba despre Nico, cântăreața ce pare fără vârstă.

Fără a fi aranjată, fără a fi îmbrăcată elegant, ci chiar sport, fără pretenții, Nico arată de milioane, așa după cum observă și fanii. ”Ce bine iti sta!”, ”Esti superba! ❤ Iti sta foaaaarte foarte bine!”, îi transmit aceștia într-un glas.

o-recunosti-nico-1SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 15

Să nu uităm că Nico, pe numele său întreg Nicoleta Matei, are deja o fată mare, care, la rândul său, pășește încet, dar sigur, către celebritate. E căsătorită de mulți ani cu Laurențiu Matei și e împlinită pe plan personal. Nu e deloc puțin lucru când ești în lumina reflectoarelor tot timpul și jobul te poartă peste tot.

De altfel, Nico recunoaște că cea mai mare realizare a sa e familia. ”Cea mai importantă victorie a fost aceea de a îmi întemeia o familie, de a avea o fiică minunată și un soț model!”, declara recent vedeta pentru  femeide10.ro.

Vezi și Cum mai arată Nicola, la 52 de ani. Artista este deja bunică!

Citește și:

Interviu EXCLUSIV Cleopatra Stratan: ”Am fost matură încă de mică”

Alexia Eram, operată de urgență: ”M-au durut foarte tare stomacul și burta”. Ce s-a întâmplat cu fiica Andreei Esca