Fotografie rară, cu actorii reuniți din Friends. Cum arată în prezent, la 25 de ani de la terminarea filmărilor

actorii din Friends

Câțiva dintre actorii din 'Friends' s-au reunit și au făcut fanilor o supriză neașteptată: s-au fotografiat împreună, la 25 de ani de la serialul care le-a adus celebritatea.

Cum o continuare a serialului deocamdată nu este în cărți, e tot ce pot face actorii pentru fanii lor.

Semn că aceștia sunt încă prieteni, s-au văzut serile trecute și au marcat astfel momentul. Dacă Jennifer Aniston și Courteney Cox nu-și arată vârsta, prima având 50 de ani și cealaltă 55, Matt LeBlanc, la cei 52 de ani ai săi, a încărunțit. E un bărbat prezentabil, atrăgător chiar, dar a pierdut o parte din șarmul lui Joey Tribbiani.

 

View this post on Instagram

 

A rare night and I love it.

A post shared by Courteney Cox (@courteneycoxofficial) on

'O seară rară, care mi-a mers la suflet', a scris cea care a dat viață personajului Monica Geller în serial.

Din păcate, lor nu li s-au alăturat și Matthew Perry (Chandler), David Schwimmer (Ross) sau Lisa Kudrow, adică restul distribuției.

În vară, Courteney Cox s-a întâlnit cu Jennifer Aniston și cu Lisa Kudrow (Phoebe din serial), împărtășind cu fanii momentul.

Serialul 'Friends' a rulat la TV, pentru prima oară, în perioada 1994 – 2004, fiind însă reluat ulterior de nenumărate ori, de mai toate posturile TV.

Vezi și Știi cum arată în realitate Gunther, din Friends? Iată-l la 25 de ani de la serial. E de nerecunoscut! | GALERIE FOTO

Citește și: