O fetiță e copia lui Einstein. Are sindromul părului incontrolabil și e absolut adorabilă! | GALERIE FOTO

sindromul parului incontrolabil fetita

Taylor McGowan are un an și jumătate și deja e vedetă pe Internet. E practic copia lui Albert Einstein, având un păr la fel de plin de personalitate cum îl avea fizicianul. Numai că, dacă în cazul lui Einstein nu putem ști de ce stătea atât de vâlvoi, în cazul micuței este cert faptul că sfueră de Sindromul părului incontrolabil.

Acesta este atât de rar încât nu afectează mai mult de 100 de persoane la nivel mondial. E drept, e posibil ca mulți adulți să nu știe că suferă de așa ceva, sindromul putând să se manifeste mai târziu în viață.

În cazul lui Taylor, mama sa a observat că ceva e diferit la părul fiicei sale când aceasta avea 4 – 6 luni. Bunica a fost însă cea care a început să caute pe Internet poze cu alți copii cu caracteristici similare și a aflat despre sindrom.

O asistentă le-a spus că acest păr ”de bebeluș” va cădea și că va fi înlocuit de unul normal, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

Un test genetic a confirmat că era vorba despre Sindromul părului incontrolabil. Din fericire, acest sindrom nu vine cu alte complicații, cel mult cu niște probleme la nivelul danturii, dar nu e obligatoriu.

Conștientă acum de unicitatea fiicei sale, mama acesteia i-a făcut o pagină de Facebook, unde postează periodic fotografii cu fetița ei unică.

Foto: Facebook

Vezi și Boala nu ocolește pe nimeni. Jada Pinkett Smith vorbește în sfârșit despre suferința ei: ”Tremuram îngrozită”

Citește și: