O fetiță de un an a scăpat nevătămată, după ce trenul a trecut peste ea. A avut zile! | VIDEO

o fetita de un an a scapat nevatamata dupa ce a trecut trenul peste ea

O înregistrare cu un copil care scapă neatins de roțile unui tren care a trecut pe deasupra sa a ajuns virală, după ce a fost vizionată în întreaga lume.

Grozăvia s-a întâmplat în India, unde se știe că este un iad să circuli cu trenul, vehiculele fiind în permanență superaglomerate.

Presa indiană scrie că fetița de numai un an a căzut în spaţiul dintre vagon şi peron în timp ce părinţii săi coborau din tren. A rămas pe spate, culcată de-a lungul șinei, în timp ce trenul s-a pus în mișcare și a accelerat. Din fericire, roțile acestuia nu au atins-o, fetița fiind apoi ridicată, speriată, dar nevătămată.

În înregistrarea video filmată cu un telefon mobil în Mathura, statul Uttar Pradesh, aflat în nord, se poate vedea cum trenul trece peste copil în timp ce toți cei din gară asistă neputincioși la întreaga scenă, care ar fi putut fi o tragedie.

Presa indiană mai scrie că părinții micuței au scăpat-o accidental, din cauza înghesuielii.

În fiecare an, 15.000 de pasageri mor în accidente feroviare în India,arată un raport din 2012.

Vezi și Un adolescent a supraviețuit singur pe mare 49 de zile! A trăit clipe dramatice și s-a gândit la sinucidere

Citește și: