O femeie revenită din luna de miere petrecută în Belize a făcut o descoperire șocantă! A ajuns direct pe mâna doctorilor!

larva in piele

O femeie din Florida care își petrecuse luna de miere în Belize s-a ales cu un suvenir pe care nimeni, niciodată nu și l-ar fi dorit.

La două luni de la întoarcerea în țară, femeia în vârstă de 36 de ani a observat o zonă întărită în piele, ca un coș, în zona inghinală, cu un orificiu în centru. Avea mâncărimi, dar zona nu era dureroasă.

Inițial, a crezut că era vorba despre înțepătura unui păianjen. S-a adresat unui medic, când a văzut că lucrurile nu evoluau în bine. Medicul i-a prescis abtibiotic, crezând, la fel ca și pacienta sa, că e vorba despre înțepătura unei insecte.

Într-adevăr, era vorba despre o insectă, dar lucrurile nu stăteau așa cum se așteptau cei doi. În realitate, în pielea femeii creștea o larvă. Însă, pentru moment, nimeni nu bănuia adevărul.

Pentru că zona întărită nu își revenea, iar mâncărimile nu se calmau, femeia a apelat la un alt medic. Acesta a presupus că era vorba despre imflamarea unui nodul.

În cele din urmă, rana a fost văzută și de un chirurg, care a bănuit imediat despre ce era vorba. Când leziunea a fost deschisă, a ieșit la iveală și musafirul nepoftit.

Era vorba despre larva unei muște care trăiește în America Centrală și de Sud, o insectă care ăși depune ouăle sub pielea mamiferelor.

Vezi și Un cadru medical a recunoscut că a omorât 100 de pacienți. Iar motivul său e peste orice închipuire

Citește și:

Loading...