Greu de imaginat! O femeie are 12 personalități. Iată cum reușește să le gestioneze pe fiecare

O femeie are 12 personalitati

Lauren Stott, în vârstă de 23 de ani, suferă de personalitate multiplă. În lumea ei interioară nu sunt doar două personalități, așa cum se întâmplă cel mai adesea, ci 12. A găsit însă o cale de a le gestiona, deși mulți în locul ei și-ar fi pierdut mințile de multă vreme.

Lauren a fost diagnosticată cu personalitate multiplă în august 2017, la un an după ce a încercat să-și ia viața. De atunci, aproape în fiecare zi a făcut terapie.

Ori de câte ori una dintre personalități își face apariția, Lauren, din Acworth, statul american Georgia, este sfătuită să scoată unul dintre cele 12 jurnale și să noteze.

Cea mai dificilă dintre personalități e cea a unei fetițe de șapte ani, plină de toane, cu un comportament copilăresc și chiar răutăcios. Logodnicului lui Lauren, Alex Wells, de 21 de ani, îi este cel mai dificil să interacționeze cu aceasta.

O altă personalitate este cea a unei femei mormone devotate, iar o alta este Hope, adolescenta care nu poate să uite amintirile dureroase și sentimentele din această perioadă a vieții.

Una dintre personalități este descrisă de către Lauren, fostă studentă a Universității Kennesaw, ca fiind pur și simplu o brută.

Agresată sexual la 17 ani

Dar de unde se trag toate acestea? O ședință recentă a scos la iveală o amintire reprimată: Lauren a fost abuzată sexual la vârsta de 17 ani. ”Amintirile și personalitățile, toate sunt părți din mine, dar personalitatea mea e fragmentată în 12 părți”, povestește Lauren.

”La ședințele de terapie am învățat să mă gândesc la fiecare dintre personalități ca fiind câte o bancă într-o clasă – 12 în total (…) Sunt 12 oameni într-o încăpere și fiecare are propriile amintiri și sentimente. Țin 12 jurnale diferite pentru fiecare dintre ei”, mai povestește Lauren.

Sylvie, cea mai dificilă dintre personalități

”Una dintre ele este o fetiță, are cam 7 ani. O numesc Sylvie. Terapeutul meu și cu mine muncim mult cu ea. Are multe anxietăți, are multe dintre amintirile mele de când eram de vârsta ei. Are multe toane. Întotdeauna vrea să fie ascultată”, mai povestește Lauren.

”Pe altă personalitate a mea o numesc Intelectuala. Pentru scurtă vreme am fost mormonă și am fost chiar botezată. Abia îmi amintesc acele vremuri, dar la un moment dat ea era cea mai puternică dintre personalitățile mele.

Pe Hope obișnuiam să o numesc victima. Înainte să încep terapia, nici nu știam că am fost agresată sexual la 17 ani, dar Hope a considerat că îmi pot elibera acele amintiri, că sunt în siguranță. Acum o aud mult mai clar decât până acum”, mai spune tânăra.

Lauren mai explică faptul că pe nedrept oamenii consideră că persoanele ca ea sunt violente, criminali. Este doar imaginea care e prezentată în filme și la TV. În realitate, aceste cazuri sunt extrem de rare.

Deși admite că nu e o viață simplă, Lauren reușește să țină situația sub control cu medicamente, terapie, dar și cu ajutorul câinelui său terapeutic, un ciobănesc german pe nume Sergent Tibbs. De fiecare dată când are atacuri de panică, patrupedul e lângă ea, iar asta îi dă o stare de liniște. „Se așază pe mine pentru a mă liniști”, explică Lauren.

Și tot Tibbs poate deschide congelatorul, poate să ia o pungă cu gheață, pe care i-o aduce în camera în care se află. ”În plus, nu mă lasă niciodată singură”, mai spune tânăra, care se pregătește de nuntă.

Admite însă că diagnosticul ei îi face relația dificilă, mai ales atunci când Sylvie e ”la butoane”.

Vezi și Această femeie suferă de o boală foarte rară, care constă în absența vaginului

Citește și:

Loading...