Această femeie a slăbit peste 80 de kilograme! Este incredibil cum poate să arate acum!

o brazilianca a slabit peste 80 de kilograme

La numai 24 de ani, Thayna Pacheco Barboza abia se poate recunoaște în oglindă. Întreaga viață a fost grăsuță, ba chiar obeză. Ajunsese să cântărească 140 de kilograme. În urma unei operații de micșorare a stomacului a reușit să slăbească 82 de kilograme, ajungând în prezent la 58 de kilograme.

Tânăra din Brazilia a început să se îngrașe de la vârsta de 5 ani. Chiar dacă admite că nu îi plăcea corpul ei, nu îl considera neapărat o problemă. Avea încredere în propria persoană, nu se considera mai prejos față de cei din jur.

La un moment dat, însă, și-a pierdut bunica din cauza unei boli de inimă. Și mama ei a suferit un atac de cord când Thayna avea 15 ani. Când a împlinit 18 ani, a avut o discuție serioasă cu părinții, aflând că e și ea predispusă genetic la boli de inimă. Kilogramele în plus nu făceau decât să mărească riscul de a muri prematur.

A fost momentul în care a decis că trebuie să se supună unei operații de micșorare a stomacului. Zis și făcut. După intervenție, a început să scadă în greutate. A descoperit și sportul, pe care nu-l agrease niciodată până atunci. A ajuns să meargă de șase ori pe săptămână la sală, iar rezultatele se văd.

Practică boxul, face exerciții de body-building și e înnebunită după cardio. Nu e concentrată pe a pune masă musculară, ci pe ars calorii. Însă acest nou stil de viață, deși i-a oferit corpul mult-visat, a venit și cu o problemă majoră: excesul de piele.

Până acum a cheltuit aproape 2.000 de euro pe proceduri de îndepărtare a excesului de piele pe cale chirurgicală. Dar procesul e unul de durată.

”E un proces lent, dar, așa cum spun eu, am cântărit 140 de kilograme timp de 18 ani, așa că mai pot aștepta încă 18 ani pentru a avea trupul din visurile mele”, spune tânăra, care s-a transformat într-o femeie fatală.

În prezent, Thayna nu mai mânâncă nimic prelucrat. ”Corpul nostru e natural. Și mâncarea noastră ar trebui să fie la fel”, spune ea.

Vezi și Această femeie slăbit aproape 70 de kilograme cu doar trei sfaturi de la un nutriționist. Iată care sunt!

Citește și: