O aluniță suspectă poate ucide. Verifică-ți pielea gratuit la dermatolog

o aluniță suspectă

O aluniță suspectă nu pare a fi ceva grav. Însă poate ucide, dacă nu este evaluată la timp de un specialist. În timp ce cazurile de melanom, cel mai frecvent și grav cancer de piele, sunt în creștere, 52% din populația mondială nu și‐a verificat niciodată alunițele la dermatolog. De aceea, ar cam fi cazul să-ți „inspectezi' pielea și, dacă tu nu ai probleme, ia-i pe cei dragi cu tine la control.

O aluniță suspectă aduce probleme

A nu se confunda cu negii, nevii sunt niște excrescenţe necanceroase la nivelul pielii, precum aluniţele. Aceștia sunt uneori atipici. Adică au un aspect diferit de cel al alunițelor obișnuite, poartă numele de nevi displazici și trebuie urmăriți îndeaproape. Căci, după o aluniță banală, cu formă neregulată, asimetrică, ce-și schimbă dimensiunile și culoarea în timp, se poate ascunde un melanom.

Este vorba despre acel cancer de piele cu origini în celulele care produc pigment, numite melanocite. Când acesta se răspândește în organism devine metastatic și aproape imposibil de tratat. Persoanele cu pielea deschisă la culoare şi cu expunere mare la radiaţii ultraviolete au un risc mai mare de a dezvolta un melanom, în special la nivelul feței, gâtului, umerilor și extremităților. Dar melanomul poate apărea și în ochi, și sub unghii și în cele mai nebănuite locuri.

90% dintre cazurile de cancer de piele se vindecă

Important este doar ca diagnosticul să se facă la timp. Căci, anual, sunt diagnosticate aproximativ 200 000 de noi cazuri de cancer de piele, unde melanomul (una din cele mai agresive tumori maligne) este unul dintre tipurile de cancer cu cea mai rapidă creştere în ceea ce priveşte numărul de noi cazuri pe an. Ȋn aceste condiţii, Laboratoarele La Roche-Posay şi IPSOS au realizat un studiu global exclusiv în 23 de ţări, care cercetează atitudinile şi percepţiile faţă de expunerea solară şi prevenţia cancerului cutanat. Rezultatele arată următoarele: 88% conştientizează că riscul apariţiei cancerului de piele este strâns legat de lipsa protecţiei solare în timpul expunerii la soare ;1 din 2 persoane nu a fost niciodată la un control al aluniţelor la dermatolog; Doar 1 din 3 persoane îşi verifică propriile aluniţe cel puţin o dată pe an.

Fii responsabilă sub soare

Pe lângă produsele dedicate protecției directe a pielii, La Roche-Posay a lansat primul dispozitiv sub formă de plasture conectat la o aplicație pentru a măsura nivelul radiatiilor UV. My UV Patch conține straturi fotosensibile ce își schimbă culoarea sub razele soarelui. Este un plasture subțire și transparent, auto-adeziv și rezistent la apă ce rezistă până la 5 zile. Plasturele poate fi folosit inclusiv pe pielea sensibilă a copiilor.

Pentru a monitoriza nivelul radiațiillor UV, este necesară scanarea plasturelui cu telefonul după instalarea aplicației My UV Patch. Plasturele este gratuit și poate fi comandat în limita stocului disponibil exclusiv aici.

Mergi la control gratuit

Este motivul pentru care La Roche-Posay a reluat campania internaţională online cu caracter social. Cu misiunea de conştientizare asupra prevenţiei cancerului de piele şi importanţa folosirii protecţiei solare în prevenţia acestuia. Există doi factori importanţi în prevenţia cancerului de piele:  protecţia solară şi controlul dermatologic. Prin urmare, în cadrul Campaniei Zilele Protecţiei Solare, puteţi beneficia de o consultaţie gratuită la dermatolog pentru verificarea aluniţelor. Dacă ai o aluniță suspectă sau cineva drag ție are pete suspecte sau o aluniță ciudată, programați-vă la medic, până la sfârșitul lunii iunie. Beneficiați de o consultație gratuită la unul dintre cei 250 de medici dermatologi din toată țara. Detalii găsești pe  www.protectiasolara.ro

Sursa foto: www.protectiasolara.ro