Nunta fostului Principe Nicolae. Povestea rochiei de mireasă a Alinei Binder

Nunta fostului Principe Nicolae. Povestea rochiei de mireasă a Alinei Binder

Nunta fostului Principe Nicolae. Nepotul regelui Mihai și Alina Binder s-au căsătorit religios, duminică, la Sinaia, într-un cadru de vis, iar cei doi miri au strălucit în niște ținute impecabile, extrem de simple și de elegante. 

 

Cununia religioasă a fostului Principe Nicolae cu Alina Binder a impresionat prin simplitate și eleganță. Deși sute de oameni, turiști și localnici,  s-au strâns să-i vadă pe fericiții miri și să-i felicite, însă marea absentă de la nuntă a fost familia regală a României. Custodele Coroanei, Margareta, şi principele Radu, au anunţat pe site-ul oficial ca în aceste zile se află într-o vizită în Alsacia. Nici mama lui Nicolae, principesa Elena, nu a venit la căsătoria băiatului ei.

Cea care a răspuns pozitiv invitaţiei la nuntă a fost doar sora mirelui, Karina, aşa cum s-a anunţat anterior. „Sora mea vine, mama nu, din păcate”, spunea Nicolae cu doar câteva zile înainte de eveniment. Elisabeta-Karina de Roumanie Medforth-Mills a fost chiar și domnişoară de onoare la nunta fratelui său.

Rochia Alinei BInder a avut accente tradiționale românești

Cu toate acestea, cei doi miri au părut foarte fericiți în ziua nunții lor și au atras admirația tuturor. De departe vedeta evenimentului, a fost mireasa și ținuta ei spectaculoasă. Ea a purtat o rochie albă simplă, voalul lung asemănător cu cel al lui Kate Middleton  și diadema discretă.

Rochia Alinei Binder a fost extrem de  discretă cu accente tradiționale românești. O creație Parlor, rochia cu spatele gol și mâneci lungi.

”În procesul de creație am căutat surse de inspirație și referințe istorice atât în ținutele tradiționale purtate în România rurală a anilor trecuți, cât și în rochiile de mireasă occidentale purtate de regalități”, a explicat creatoarea rochiei pentur Click.ro.

Pentru broderia rochiei, designerul a reinterpretat elemente din portul tradițional al bunicii Alinei. Ținuta a fost creată din materiale nobile, 14 m de mătase, iar voalul din 4 metri de tulle de mătase, brodat manual cu flori de câmp, preferatele miresei. La recepție, Alina s-a schimbat într-o rochie mai simplă și mai fluidă.

10 preoţi, în frunte cu Arhiepiscopul de Argeş şi Muscel, Calinic, au oficiat slujba. Fostul principe și Alina aua vut la nuntă două perechi de nași.

Citește și:

Loading...