Numai mamă să nu fii, în România…

Numai mamă să nu fii, în România...

România ocupă locul 66 în clasamentul mondial al țărilor cu cele mai bune condiții oferite mamelor, așa cum reiese din cel de-al 16-lea Raport Anual al Organizaţiei Salvați Copiii – „Situația mamelor la nivel mondial'. Această poziţionare plasează România pe ultimul loc în Uniunea Europeană, la distanță considerabilă față de Ungaria (locul 51) sau Bulgaria (locul 44).

Mai mult, România este depășită în topul global de state cu posibilități relativ mai mici, precum Belarus (locul 25), Serbia (locul 35) sau Muntenegru (locul 42). Dintre cele 179 de state incluse în raport, Norvegia ocupă prima poziție în clasament, urmată îndeaproape de alte țări nordice, în timp ce Somalia se află pe ultimul loc pentru al doilea an consecutiv. Cel mai bine clasate capitale din acest top sunt Praga (Cehia), Stockholm (Suedia), Oslo (Norvegia), Tokyo (Japonia) şi Lisabona (Portugalia).

„Supravieţuirea la naştere este un drept fundamental al oricărui copil şi nu ar trebui să fie condiţionată de țara de origine. Din păcate, România este în continuare codaşa Europei la acest capitol, motiv pentru care, de 5 ani, Salvaţi Copiii depune eforturi constante – prin programul de reducere a mortalității infantile – pentru a diminua riscurile la naştere, atât pentru bebeluşi, cât şi pentru mămici.'Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii.

Copiii mor de mici

În România se constată un decalaj clar al performanțelor, în funcție de mediul de rezidență. Astfel, rata mortalităţii infantile este constant mai ridicată în mediul rural – 10.4‰, în 2013 – în comparație cu cea din mediul urban – 6.8‰ (INS 2013).  Cauzele decalajului rural – urban, în ceea ce privește îngrijirea materno-fetală, aşa cum le relevă cercetările desfășurate de Organizaţia Salvaţi Copiii, ţin, în principal, de accesul redus la servicii medicale, de distanţa mare până la localităţile în care pot fi accesate astfel de servicii, de nivelul scăzut de educaţie al mamei şi de veniturile reduse ale gospodăriei. Rata mortalităţii infantile se păstrează peste media naţională în anumite regiuni ale României, precum cea de nord-est – 20,1‰, cea de sud și Muntenia – 19,3‰, sau cea de sud-vest – 18,2‰. Raportul din acest an scoate în evidență însă și disparități majore în ceea ce privește accesul la servicii de sănătate, între pacienții bogați și cei săraci din marile orașe din întreaga lume, constatând că simpla localizare în mediul urban nu reprezintă o garanție pentru o viitoare mamă. Pentru prima dată în istorie, mai mult de jumătate din populaţia globului trăieşte în mediul urban, însă oraşele nu reușesc să ţină pasul cu afluxul de populație şi să acopere nevoile de bază pentru milioane de mame şi copiii acestora.

Mamele sunt în pericol

Pentru a pune lucrurile în perspectivă, merită menționat și faptul că Raportul Situația mamelor la nivel mondial' a arătat că femeile din Statele Unite ale Americii se confruntă cu un risc nejustificat de mare de deces matern, de 1 la 1.800 – cea mai slabă performanță, în comparație cu celelalte țari dezvoltate din lume. Acesta este un argument în plus că nu numai volumul resurselor mobilizate contează, ci și organizarea și aplicarea de măsuri juste și eficace.  Din acest motiv, Salvaţi Copiii România continuă campania sa de dotare a maternităților, începută în octombrie 2012. Până acum organizaţia și-a arătat susținerea eforturilor medicilor neonatologi și obstetricieni prin dotarea a 54 de maternități, din 33 de județe, cu echipamente medicale performante, în valoare de 4.800.000 lei.  Cu o mortalitate maternă de avort și risc obstretical direct de 6,96 și o mortalitate maternă de avort și risc obstretical indirect de 11.44 (conform INS 2012), precum și cu o poziție de mijloc în clasamentul mondial 2015 al condițiilor oferite mamelor, este evident că și la acest capitol vital, România are nevoie de mai multă coordonare, de măsuri imediate pe toate planurile, de la cel medical până la educație, precum și de implicarea activă a tuturor actorilor interesați.