Nucleoplastia te scapă de hernia de disc

Nucleoplastia

Nucleoplastia face minuni în unele cazuri. Căci hernia de disc se numără printre cele mai serioase afecțiuni de natură neurologică și poate avea consecințe grave. Creează ea mari probleme, însă tehnica modernă e de mare ajutor în tratarea ei.

Aproape că nu e om pe lume care să nu fi suferit, măcar o dată în viață, de dureri de spate. Iar la vârsta adultă, cam 90% dintre noi trecem printr-un astfel de episod. Dacă nu aflăm cauzele durerii și amânăm vizita la medic, nici nu e de mirare că ajungem să suferim. Căci, cu timpul, starea ni se agravează. Și ajungem la ceea ce specialiștii consideră a fi boala lumii moderne, mai exact la hernia de disc. Aceasta se încadrează în spectrul afecțiunilor degenerative ale coloanei vertebrale. Produce multă suferință și poate avea drept consecință paralizia și, implicit, imobilitatea.

De ce apar herniile?

Cu cât ne mișcăm mai puțin, cu atât musculatura nu mai este capabilă să susțină coloana vertebrală. Pe de altă parte, și dacă suntem sportivi de performanță riscăm să ne pricopsim cu așa ceva, din cauza traumelor la care este supusă coloana. Așa se face că, după traumatizarea unui disc, în urma unor eforturi puternice sau a presiunii crescute la nivel lombar, apare hernia. Procesul de îmbătrânire în sine face ca discul dintre vertebre să își modifice poziția, nemaireușind să-și îndeplinească rolul fundamental de a absorbi șocurile la care este supusă coloana și de a-i asigura protecția.

De aceea, unul dintre primele semne ale unei afecțiuni la nivelul coloanei este ceea ce medicii numesc lombalgie, adică durerea de spate. În funcție de zona afectată, senzația de durere se manifestă diferit. Dacă este afectat un disc lombar, durerea radiază în zona feselor, coapselor și picioarelor, în special sub genunchi. Dacă discul este în partea superioară a coloanei, spre zona gâtului, durerea e resimțită în umeri și brațe. Durerile cresc în intensitatea și sunt însoțite de amorțeală, furnicături sau slăbiciune. Acestea sunt semnele neurologice care arată că discul rupt presează una sau mai multe rădăcini nervoase.

Așa scapi de hernia de disc

O parte dintre pacienţi răspund bine la tratamentul conservator şi la fizioterapie. Însă, când simptomele persistă în ciuda tratamentului sau starea pacientului devine o urgență prin apariția parezei, se impune intervenţia chirurgicală. Numai că, fără să știe că există metode moderne, neinvazive, oamenii evită operația, de frică. Or, chirurgia spinală minim-invazivă nu mai justifică astfel de temeri. Este un termen general care descrie o varietate de tehnici chirurgicale care implică practicarea unor incizii mici, fără a răni mult ţesutul sănătos. Intervenţiile se realizează cu ajutorul unui instrumentar special conceput, foarte performant.

„Pentru tratamentul herniilor de disc lombare şi cervicale se fac intervenţii minim invazive cu microscop şi în cazuri selecţionate, discectomia cu fuziune vertebrală cu dispozitiv tip Cage.' spune Dr. Mihai Adrian Crsitescu, specialist neurochirurg la Spitalul Euroclinic, București. Discectomia presupune îndepărtarea discului afectat și umplerea spațiului dintre vertebre cu un „pod' numit grefon osos. După intervenție, începe procesul natural de vindecare, cu formarea de os nou, așa încât, după 3-6 luni, se formează o zonă solidă care va uni vertebrele.

Nucleoplastia se bucură de succes

„Având la bază o rată de succes crescută, riscuri mici, posibilitatea recuperării rapide, nucleoplastia este o procedură tot mai solicitată în tratamentul herniei de disc. Avantajul acestei metode este că micșorează presiunea la nivelul discului intervertebral degenerat și scade tensiunea la care sunt supuse elementele nervoase din canalul rahidian, fără ca pacientul să sufere vreo incizie. Acest lucru înseamnă dispariția durerii și diminuarea semnificativă a posibilității apariției problemelor neurologice mai grave precum pareza sau tulburările de sensibilitate. Procedura durează cam 20 de minute, iar perioada de spitalizare este de o zi.', spune Dr. Mihail Dăncescu, neurochirurg, Spitalul Sf. Constantin, Brașov.

Sursa foto: 123rf.com