Noutăți despre starea de sănătate a actriței Catherine Deneuve, care a suferit un accident vascular cerebral

noutati despre starea de sanatate a actritei Catherine Deneuve

Internată de urgenţă pe 5 octombrie, actriţa Catherine Deneuve, în vârstă de 76 de ani, se află încă în convalescenţă în urma unui accident vascular cerebral.

Filmul la care actrița lucra în momentul în care a suferit accidentul vascular cerebral – ea filmând la acel moment chiar în spital, motiv pentru care toată lumea a crezut că actrița mimează – a fost oprit.

Regizorul Emmanuelle Bercot aşteaptă ca actrița să se refacă pentru a relua filmările la „De son vivant”. Aceasta a anunțat că suspendă filmările până la reîntoarcerea actriţei pe platouri, la începutul anului 2020.

Filmările, care au fost reluate a doua zi după incident fără Deneuve, ar fi trebuit să dureze nouă săptămâni, până la mijlocul lui decembrie. În aşteptarea refacerii actriţei, au fost finalizate toate scenele în care ea nu apare.

Catherine Deneuve a suferit un AVC în timpul filmării unei scene pentru „De Sont Vivant', în spitalul Gonesse, din apropiere de Paris. Nu se știe însă dacă starea de sănătate îi va mai permite să se întoarcă vreodată pe platoul de filmare.

Prietenii actriței au declarat că Deneuve a suferit AVC-ul pe fondul vieții pline de excese – muncă, mâncare și alcool – și că vedeta așa trăiește de foarte mulți ani.

Vezi și Adevărul despre starea de sănătate a lui Catherine Deneuve. Cum a ajuns la accidentul cerebral. O viață plină de abuzuri

Citește și: