Adele, în vârstă de 31 de ani și mamă a unui băiețel, a fost fotografiată joi noapte la ziua rapperului Drake, sărbătorită într-un club din Hollywood. E complet schimbată față de cum o știam, semn că după divorț și-a găsit timp pentru ea. Cel mai probabil a petrecut la sală ceva vreme, după cum sugerează noua sa siluetă, mult subțiată.

 

View this post on Instagram

 

Not everyday you see @adele & @champagnepapi together? #Drake #OVO #2019

A post shared by Drake Liked X7 & Reposted X11. (@drakeupdate) on

De altfel, se știe că face pilates cu soția lui Robbie Williams, Ayda Field.

Tabloidele speculează că a slăbit 21 de kilograme, iar pozele realizate de paparazzi chiar așa arată. Adele a fost surprinsă într-o rochie neagră, cu umerii la vedere, și o coafură retro, așa cum și-a obișnuit fanii. Inclusiv fața îi e mult subțiată, scoțându-i în evidență ochii frumos conturați.

Adele e complet schimbataSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

E clar că și noua relație, cea cu rapperul Skepta, în vârstă de 37 de ani, îi face bine. Potrivit apropiaților săi, relația celor doi devine tot mai serioasă.

Deja Adele l-a introdus pe Skepta, un rapper de culoare din Marea Britanie, născut chiar în același oraș cu ea, Tottenham, în grupul ei de prieteni.

Luna trecută, Adele a fost la ziua lui Skepta, aducându-i cu era și pe doi prieteni apropiați, James Corden și Laura Dockrill.

Cei doi se cunosc de mai multă vreme și întotdeauna și-au apreciat postările pe rețelele de socializare. Nu miră pe nimeni că, într-un final, relația lor a evoluat, mai ales că acum dele e o femeie liberă.

Adele a divorțat în luna aprilie a acestui an, dar separarea de fostul săț fusese deja anunțată de la începutul anului.

Vezi și După divorț, Adele iubește din nou! Însă alegerea ei e cu totul neașteptată. N-ai fi văzut-o niciodată lângă un astfel de bărbat | GALERIE FOTO

Citește și: