Noul protocol de tratament pentru bolnavii de Covid-19 de la Spitalul Victor Babeş din Timişoara

nou protocol de tratament la spitalul Victor Babes

Doctorul Virgil Musta implementează un nou protocol la spitalul Victor Babeş din Timişoara, care vine în sprijinul pacienţilor pentru ca aceştia să nu mai ajungă la Terapie Intensivă.

„Noi folosim un protocolul de tratament antiviral, conform protocolului naţional la care am asociat tratament patogenic de profilaxie a complicaţiilor tromboembolice şi celor inflamatorii.

Este o medicaţie care de fapt se foloseşte în ţară în alte patologii, nu este nimic nou. Este tratamentul anti-coagulant în doză preventivă sau în doză curativă şi tratament anti-inflamator cu corticoterapie, dar toate acestea se introduc în funcţie de faza şi forma clinică de boală.

Medicamentele anti-inflamatorii diminuează inflamaţia. Sunt medicamente non-steroide, cum ar fi aspirina, nurofenul, sunt medicamente cunoscute şi sunt folosite, nu numai în această patologie. Anticoagulantul este folosit în patologia cardiovasculară', a declarat doctorul Virgil Musta, de la Spitalul Victor Babeş Timişoara, conform Mediafax.

Doctorul Virgil Musta spune că tratamentul trebuie etapizat în funcţie de gravitatea infectării. Pacienţii asiptomatici nu sunt trataţi cu antivirale specifice, ci doar cu Paracetamol şi sunt izolaţi, pentru a nu împrăştia boala.

La baza noului protocol implementat în Spitalul Victor Babeş din Timişoara stau cercetările recente la nivel international şi modele de bună practică ale unor clinici de renume din străinătate.

Vezi și De ce se agravează starea pacienţilor cu COVID-19 după intubare. Se schimbă tot ce ştiau medicii. Noi metode de tratament

Citește și: