“Prima iubire adevărată e aceea când simţi fluturi în stomac? Și ţi se face pielea de găină ori de câte ori zăreşti persoana de care ţi-e drag? Sau te trec fiori când te gândeşti la ea? Atunci cu siguranţă eu am găsit-o! La peste 30 de ani. Eram prea visătoare pentru a mă gândi la o relaţie stabilă “de gura lumii”, sortită eşecului mai târziu. Trebuia neapărat să-mi găsesc jumătatea. Şi apoi locuiam cu părinţii, eram profesoară, duceam o viaţă tihnită şi lipsită de griji. Cine-ar fi crezut că tocmai eu, cea care îşi petrecea concediile prin ţări străine, fără nici cea mai mică intenţie de a mă lega la cap cu străini sau de a rămâne definitiv pe acolo, voi ajunge să trăiesc atât de departe? Niciodată nu e prea târziu să schimbi soarta.

Întâlnire aranjată

Era în vara lui 2000. Plictisită la gândul că urmează 3 luni de vacanţă acasă, mi-am făcut bagajele şi am plecat la fratele meu. Lucra atunci la o firmă de computere din Atena. Nu era prima dată când vizitam Grecia. Ba chiar aveam acolo nişte prieteni în insula Lesvos. Întâmplarea a făcut ca amica mea să vină în Atena după marfă pentru magazinul propriu. S-a întâlnit cu fratele meu, astfel că m-am ales cu o invitaţie. Ea ticluise deja ceva şi nu m-a invitat degeaba la ea. Mi-a dat de înţeles că ar dori să-mi prezinte pe cineva, un cetăţean australian, de origine greacă. Dintotdeauna suspicioasă când a venit vorba de “lipeli”, m-am opus cu înverşunare. Dar niciodată nu e prea târziu să-ți schimbi mentalitatea.

Săptămâna oarbă

Prietena mea a insistat. Simțea compasiune pentru acel bărbat văduv de vreo 10 ani de zile, tată singur al unei fetiţe. Soția lui murise într-un accident de tren. Şi apoi ce aveam de pierdut dacă încercam o distracţie de-o vară? Cam acestea erau argumentele amicei mele de a mă îndupleca. Până la urmă a aranjat o ieşire la plajă. Unde crezi? În dreptul hotelului unde era el cazat. Tocmai la ora la care îşi servea sucul pe terasă. De unde mă pregătisem să fiu cu gheruţele scoase, m-am simţit foarte în largul meu din prima clipă. Dar nu am omis să-i spun aşa… ca să ştie, să nu se aştepte la ceva din partea mea. Surprinzător, tipul a fost de acord. Și am mers la plajă împreună. Am discutat câte-n lună şi-n stele. Și mai este şi cu 12 ani mai mare…

Niciodată nu e prea târziu pentru un vis aievea

După o săptămână am revenit la Atena, apoi am plecat spre România. El a mai rămas acolo, cu treburi. Dar mi-a scris, zicându-mi că i-ar fi plăcut să ne mai vedem o dată înainte de a pleca în Australia. Atunci l-am invitat în România. Aşa ne-am cunoscut mai bine şi el a ajuns să mă ceară în căsătorie. Nunta am făcut-o în octombrie. Dar după două săptămâni de la eveniment a trebuit să plece. Între timp, am depus actele la ambasada din Serbia şi am început perioada grea de aşteptare a vizei. Şi uite-aşa a trecut un an. Timp în care doar telefonul şi internetul ne-au fost cei mai buni prieteni.

Dar toate grijile s-au spulberat când am ajuns în Melbourne, unde Jim mă aştepta cu un buchet imens de trandafiri roşii. Acum, după 4 ani,  avem un băieţel de 2 ani şi 7 luni, Paul, şi o fetiţă de 9 luni, Elena. Şi să-l auzi pe Paul ce frumos vorbeşte româneşte… Mi s-a recunoscut şi diploma de profesor… Cam asta e pe scurt povestea mea, a unei femei-copil ce şi-a găsit împlinirea în iubire, la o vârstă la care multe dintre noi se lasă pe tânjeală şi refuză să o mai caute.”

Un an de aşteptare, la distanţă, a fost cel mai bun test al răbdării, încrederii şi iubirii noastre.

Dana K.

Sursa foto: Shutterstock

 

Ai o poveste de viață pe care vrei să ne-o împărtășești? Trimite-ne povestea ta, însoțită de o fotografie, pe adresa: [email protected] sau la [email protected]

Cele mai frumoase povești selectate vor fi publicate în revista „Libertatea pentru femei” și premiate cu câte 200 de lei.