Nici nu contează ce-și pune pe ea! Kate Middleton arată excepțional chiar și când poartă bocanci! | VIDEO

Kate Middleton arata exceptional chiar si cand poarta bocanci

Fiecare apariție a lui Kate Middleton, soția prințului William, e un spectacol în sine. Când nu poartă tiară sau bijuterii delicate ori rochii care să-i pună în valoare trupul de zeiță, ducesa de Cambridge reușește să arate impecabil chiar și îmbrăcată sport, fără nici un fel de pretenții.

Recent, Kate, mamă a trei copii (deși nici nu ai bănui dacă nu ai ști), a mers la țară, în Keswick. Va rămâne în zonă, împreună cu soțul ei, mai multe zile, urmând să viziteze inclusiv o stână de oi. Se așteaptă chiar să dea o mână de ajutor celor care au grijă de animale.

Fiind la țară, ducesa a lăsat acasă ținutele somptuoase, îmbrăcându-se casual, adecvat situației. În pantaloni pe corp, bocanci și o jachetă de inspirație militărească, soția prințului William a reușit să arate impecabil.

Mai mult, parcă pentru a arăta că există perfecțiune, Kate, în vârstă de 37 de ani, și-a găsit timp să mângâie și un cățel, venit împreună cu stăpânul ei să o vadă. Nu a avut pic de rețineri, iar patrupedul a plăcut-o sincer, judecând după mișcările codiței sale.

Extrem de naturală, Kate pare să demonstreze cu fiecare ocazie că îi era scris să devină ducesă și, într-o zi, soție de rege, așa cum se va întâmpla la un moment dat.

Vezi și Lecție de eleganță absolută! Kate Middleton și Melania Trump i-au lăsat pe toți cu gura căscată la banchetul dat la Palatul Buckingham de regină | GALERIE FOTO

Citește și: