Naștere după menopauză? Știința dovedește că se poate și asta!

Naștere după menopauză

Naștere după menopauză?  Ei bine, știința a evoluat atât de mult, încât nimic nu mai pare imposibil. S-a găsit ac și de cojocul unora dintre cele mai frecvente afecțiuni care împiedică femeile să devină mame.

Unul din cinci cupluri aflate la vârsta reproductivă primește diagnosticul dur de infertilitate. Atât în România, cât și la nivel mondial. Din fericire, a mai apărut o procedură revoluționară, menită să sporească șansele de a face copii.

Femeile se pot bucura de naștere după menopauză

Menopauza precoce, rezerva ovariană scăzută, problemele endometrului sunt trei dintre cauzele principale ale infertilității la femei. Până acum, aceste diagnostice puteau însemna un capăt de drum pentru femeile care-și doreau un copil. Dar pentru acestea a apărut o nouă speranță de a-și vedea visul împlinit. Cu opt luni în urmă, a fost implementată, la nivel global, o noua procedură. Se numește PRP. Și permite extragerea anumitor celule din propriul sânge. Urmează prelucrarea acestora si injectarea lor, fie în ovare, care încep să producă din nou material genetic, fie in endometru, care se poate îngroșa suficient cât să poată permite implantarea embrionului.

PRP schimbă vieți

Practicată în acest moment în doar câteva țări, printre care Grecia, Spania și Marea Britanie, procedura revoluționară va fi implementată în premieră națională în România, în clinica Genesis Athens din București.

În Grecia, deja am realizat cu succes această procedură, avem rezultate foarte bune, femei de 4 ani la menopauză care acum sunt gravide. Începem și în România și sperăm să avem și aici rezultate cel puțin la fel de bune ca în Grecia', a precizat profesor-doctor Konstantinos Pantos, prezent la București tocmai pentru lansarea procedurii PRP.

„Ne bucurăm că avem ocazia, în premieră în România, să efectuăm această procedură revoluționară, care, cu siguranță, va schimba destinele multor familii. Este o șansă în plus pentru cei care nu mai aveau nici o speranță că vor avea copii. Și este o dovadă că în România se pot oferi servicii medicale de top', a spus Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în infertilitate.

Sursa foto: 123rf.com