Mușchi de porc împănat

Ingrediente:
►2 kg mușchi de porc
►un kg mere
►2-3 crenguțe cimbrișor proaspăt
►8 cartofi
►3-4 frunze salvie
►sare grunjoasă
►piper boabe și măcinat
►o lingură boia dulce
►o lingură boia iute
►150 ml ulei de floarea-soarelui
►400 ml vin alb dulce
►5-6 căței usturoi
►ață de bucătărie
Mod de preparare:
1. Se  curăță mușchiul de porc de pielițe, se trece printr-un jet de apă rece și se lasă să se scurgă pe un șervet absorbant de bucătărie. Se taie pe lung, astfel încât să se poată umple cu frunzulițele de cimbrișor și cu rondelele de usturoi.
2.  Se condimentează cu sare și piper și se rulează. Se strânge cu ața de bucătărie și se stropește cu ulei și vin. Pe deasupra, se presară boiaua dulce și iute, sare, piper și frunzele de salvie. Se lasă o oră la frigider.
3. Între timp, se iau merele şi cartofii, se spală, se curăță și se taie felii potrivite. Se pun în tavă și se stropesc cu puțin ulei și vin. Se adaugă și frunzulițe de rozmarin proaspăt. Se scoate muşchiul de porc de la rece şi se pune şi el în tavă, apoi  se bagă la cuptor, la 180˚C. Ca să nu se usuce nici merele dar nici mușchiul, se stropesc cu sosul din tavă din când în când. După ce s-a rumenit uniform, se servește cu garnitura de mere și cartofi și se ornează cu frunzulițe de cimbrișor.

Loading...