„Am avut marele noroc să-mi unesc destinul cu cel al unui om asemenea mie. Iar asta e o binecuvântare. Căci nu aș fi putut trăi alături de cineva pentru care muntele nu înseamnă decât un popas pe itinerariul de vacanță și nimic mai mult. Eu cred că m-am născut pentru a călători și poate că, la un moment dat, într-o viață anterioară, am fost brad, ferigă, colț de stâncă ori cine știe ce altceva specific peisajului montan. De aceea, în orice perioadă prindem puțin timp liber, ne echipăm corespunzător și pornim la drum.

Muntele ne dă viață

Am asemuit întotdeauna drumețiile pe munte cu viața însăși. Urcușuri și coborâșuri, piscuri de cucerit și văi adânci ce îți dau fiori, poteci șerpuite și drumuri line… Cu cât urci mai sus, cu atât vezi mai clar imaginea lumii. Ți se deschid orizonturi nebănuite și îți dorești mai mult. Așa e și-n viață: trebuie să urci cât mai sus, dacă vrei să vezi departe. Muntele ne dă viață. În plus, acolo, în sânul naturii, nimic din lumea cunoscută nu mai e la fel. Uiți de griji, de probleme, de tot ce e rău și capeți poftă de viață. Mâncarea e mai gustoasă, apa îți potolește cu adevărat setea, aerul pur pătrunde adânc în suflet și nimic nu te poate opri în loc.

Munte cât vezi cu ochii, de jur împrejur. Verdele inconfundabil al brazilor se asortează perfect cu covorașele de flori multicolore. Cine să mai sufere de dureri de șale, când curiozitatea îl împinge să se aplece să simtă mirosul petalelor firave? Carnea albă și dulce de păstrăv are un gust inconfundabil, nu miroase a peşte și ține de foame mai abitir, mai ales dacă prinzi tu înotătorul încăpățânat. Doar cerul e desupra ta în astfel de momente. Mergem mult la pas și nu simțim când trece timpul. Acolo nu știm ce înseamnă oboseala. Poate de aceea se miră medicii, la controalele pe care le facem periodic. Sunt mult prea puțini cei de vârsta noastră, care se bucură de o sănătate de fier. Ori rețeta noastră e simplă: măcar de două ori pe lună, câte o drumeție montană.

Noaptea e un sfetnic bun

Fie că stăm la cort, fie la cabane sau la hotel, momentul înserării e invariabil același. Grupurile de tineri ne invidiază. O pătură sau o salteluță de izopren e numai bună ca să stai pe ea să admiri spectacolul nocturn. Focul luminează domol și câte o pocnitură cu scântei te mai face să tresari și să revii la realitate din starea de visare. Poveștile sunt mai captivante lângă focul ce împrăștie miros de rășină. Iar când luna se arată, ne simțim ca doi adolescenți și lăsăm inima să vorbească. Mi-aș dori ca toți să simtă ceea ce simțim noi în fața măreției muntelui și să-i respecte farmecul din ce în ce mai mult.”

Sursa foto: 123rf.com