Muntele Măslinilor, locul iubit de Iisus Hristos

Muntele Măslinilor, locul iubit de Iisus Hristos

Nu există loc în tot Ierusalimul în care Iisus să fi petrecut atât de mult timp ca pe Muntele Măslinilor. La poalele acestui munte, el se odihnea și se ruga adesea în Grădina Ghetsimani, unde era căutat de apostoli și de credincioși.

Din toate locurile sfinte din Ierusalim, Muntele Măslinilor are o semnificație aparte pentru pelerini. Doar aici frumusețea naturii și parfumul suav de flori sporește evlavia și pacea pe care le caută credincioșii. Și tot pe acest munte, se află mai multe lăcașuri de cult și vestigii religioase, unde se închină creștinii din toate colțurile lumii, ortodocși, catolici sau de culoare.

Un loc ocrotit de Dumnezeu din vremuri biblice

Muntele Măslinilor a fost din vremurile cele mai vechi un reper important pentru liderii comunităților evreiești. În Vechiul Testament i se spunea Muntele Elionului și era văzut drept un loc ocrotit de Dumnezeu. Aici își găsește refugiul regele David când fuge din calea lui Absalom, propriul său fiu care încerca să îi fure viața și puterea.

Și tot pe aceste înălțimi a văzut proorocul Ezechiel carul de lumină, tras de patru ființe fantastice care aducea pe pământ cuvântul și vrerea lui Dumnezeu. El a primit atunci darul propovăduirii și misiunea de a-i întoarce pe evrei la adevărata credință.

Un alt prooroc, și anume Zaharia, avea să capete aici darul prevederii peste veacuri și să anunțe venirea lui Iisus și mântuirea celor credincioși prin marele sacrificiu făcut de Fiul Domnului.

Grădina Ghetsimani, Muntele Măslinilor și cele 4 biserici

În această grădină, foarte aproape de pârâul Cedrilor, era locul de popas cel mai drag lui Hristos. De câte ori mergea sau ieșea din cetatea Ierusalimului, aici găsea liniște și odihnă pentru rugă.

Uneori, petrecea singur în meditație profundă, dar de cele mai multe ori era înconjurat de oamenii care veneau să îi asculte predicile și învățăturile. În vremurile acelea, muntele și grădina erau pline de verdeață, iar liniștea de aici îi făcea pe credincioși să se simtă ca într-un adevărat templu.

Astăzi, grădina găzduiește patru lăcașuri de rugăciune, iar cea mai mare parte a ei aparține Bisericii Ortodoxe. În partea de sud, se ridică robustă și înaltă Biserica Agoniei sau Biserica Tuturor Națiunilor. Ea a fost construită în amintirea ultimelor ceasuri pe care Iisus le-a petrecut liber, printre ucenicii săi, înainte de a fi capturat de soldații romani.

Pe arcada bisericii, la exterior, un mozaic impresionant îl înfățișează pe Iisus rugându-se, în ultimele sale clipe de liniște. În mijlocul bisericii, se află Piatra Rugăciunii, o stâncă albă și lustruită de vreme, pe care a îngenunchiat Iisus în ultima noapte și a plâns cu lacrimi de sânge soarta celor mulți și amărâți.

Locul Înălțării la Ceruri

Multe momente importante din ultima parte a vieții Sale s-au petrecut pe Muntele Măslinilor și tot aici avea să se afle Iisus în clipa în care Dumnezeu l-a chemat la ceruri. O capelă rotundă din piatră consemnează locul acestui miracol.

Primul lăcaș a fost construit în anii 300, tot de formă rotundă, și adăpostea o piatră pe care se află imprimată urma unei tălpi. Legenda spune că, în momentul Înălțării, Iisus a călcat pe această piatră și talpa lui a rămas drept dovadă pentru martorii care au văzut minunea.

Primul lăcaș a fost distrus de persani, așa cum s-a întâmplat cu multe locuri sfinte din Israel, dar creștinii au avut grijă să refacă micuța capelă. Din anii 1600, însă, capela a fost transformată în moschee de către musulmani care îl venerează pe Iisus ca pe un profet.

Un loc de o bogăție spirituală aparte

Poate că niciun loc din Israel nu este atât de bogat pentru creștini precum Muntele Măslinilor. Pelerinii vin aici să se închine și la Mormântul Maicii Domnului, adăpostit într-un lăcaș îngrijit de Biserica Ortodoxă Greacă.

Tot aici se găsesc Capela Sfinților Iosif și Ana precum și icoana făcătoare de minuni Ierusalemita. În apropierea acestei biserici, începe o grotă lungă de 17 metri, marcată printr-o capelă, unde se spune că Iuda s-ar fi întâlnit cu soldații romani și l-a trădat pe Iisus pentru 30 de arginți.

Nu departe de aceste locuri se mai află Biserica Domnul a Plâns, ridicată pe locul în care Iisus a deplâns soarta Ierusalimului și distrugerea lui de către barbari. Spre vârful muntelui, se află Mănăstirea Sfintei Maria Magdalena, ridicată de țarul rus Alexandru al III-lea în cinstea mamei sale, Maria Alexandra.

foto: 123rf.com