Motivul trist pentru care o cântăreață celebră nu merge niciodată la petreceri: ”Nu le pasă…”

Demi Lovato alcool droguri

La 25 de ani, o cântăreață celebră refuză cu îndârjire să mai meargă la petreceri ori în cluburi. Motivul e simplu: are șase de ani de când nu a mai pus gura pe alcool sau pe droguri.

Demi Lovato, căci despre ea este vorba, a decis în urmă cu șase ani să nu se mai atingă de alcool și droguri, după o perioadă cu foarte multe excese, foarte tulbure în viața ei. Atunci, pe fondul alcoolismului și consumului de droguri, ajunsese chiar să își facă rău fizic.

Fericită că a reușit să lase în urmă aceste vicii și această perioadă neagră, Demi a scris pe Twitter, pentru cei 55,5 milioane de prieteni virtuali: 'Oficial am împlinit 6 ani de când sunt <>. Sunt foarte recunoscătoare pentru încă un an de fericire și sănătate. Este posibil!'.

Pentru a reuși să se mențină pe acest drum, vedeta a înțeles de acum câțiva ani că nu mai are ce să caute la petreceri. 'A trebuit să înțeleg pe calea cea grea că nu mai pot merge la petreceri', recunoaște Demi, admițând că încă este slabă, sensibilă la tentații. 'Unii oameni pot merge și să nu simtă nevoia (să consume alcool – n. red.), dar nu e și cazul meu'.

Cântăreața și actrița recunoaște că viața ei, în prezent, e plictisitoare, dar preferă să fie așa. Mai mult, e fericită că poate face acest sacrificiu pentru a-și menține starea de bine și sănătatea.

Foto: Instagram

Vezi și Este una dintre cele mai frumoase şi invidiate vedete şi o mamă model, dar acum a recunoscut că are o mare  problemă cu alcoolul: „Te simți oribil. E cel mai urât sentiment'

Citește și: