Mormântul lui Iisus din Vechiul Oraș al Ierusalimului a fost redeschis publicului după restaurare

Mormântul lui Iisus din Vechiul Oraș al Ierusalimului a fost redeschis publicului după restaurare

Mormântul lui Iisus din Vechiul Oraş al Ierusalimului a fost redeschis miercuri publicului, după ce o echipă de oameni de ştiinţă şi restauratori a încheiat lucrările de consolidare la mormântul lui Iisus, potrivit Reuters.

Construcția din marmură, care se ridică deasupra locului în care a fost îngropat potrivit credinței creștine trupul lui Iisus Hristos, a fost redeschisă publicului miercuri prin oficierea unei slujbe la Biserica Sfântului Mormânt din Vechiul Oraș al Ierusalimului, la care au participat demnitari religioși de diferite culte creștine.

 

Lucrările de renovare au început anul trecut

Lucrările de renovare au început anul trecut, după ce Biserica a fost declarată nesigură de autoritățile israeliene care controlează Ierusalimul de Est. Antonia Moropoulou, profesoară la Universitatea Tehnică Naţională din Atena, cea care a condus lucrarea la sit, a declarat că structura necesita lucrări de consolidare şi de conservare, inclusiv instalaţia unei reţele de scurgere subterană pentru apa de ploaie şi canalizare. Astfel, în ultimele nouă luni grupul de specialişti a lucrat la Biserica Sfântului Mormânt concentrându-şi eforturile pe mica structură de deasupra locului de îngropăciune cunoscută sub numele de edicul.  În cadrul proiectului de restaurare au fost efectuate lucrări de amploare la zidăria mormântului unde au fost introduse bolțuri din titan între dalele de piatră, inclusiv în cea care acoperă mormântul lui Iisus.

Proiectul a costat 3.3 milioane de dolari și a fost susținut financiar de confesiunile creștine greco-ortodoxă, armeană și romano-catolică,  care împart custodia Bisericii și de regele Abdullah al Iordaniei a făcut o donație în nume personal. Potrivit credinţei creştine, trupul lui Iisus a fost înmormântat în locul care a devenit ulterior Biserica Sfântului Mormânt.

Fotografii: Northfoto