Moduri prin care copilul tău își poate arăta recunoștința

Moduri prin care copilul tău își poate arăta recunoștința

Copilul tău își poate arăta recunoștința în diferite moduri, iar părintele trebuie să-l învețe acest lucru de la vârste fragede.

Copilul trebuie învățat să aprecieze și lucrurile mărunte de care are parte, nu numai de cele impresionante.

Recunoștința este o trăsătură ce poate fi cultivată, precum un sport sau exersarea unei limbi străine.

Este politicos și frumos să-i mulțumești unei persoane care te-a ajutat sau ți-a făcut un cadou.

Copilul trebuie să învețe că trebuie să-și arate recunoștința atunci când are parte de lucruri bune.

Ce trebuie să știe copilul tău despre bani, până la vârsta de 10 ani

Moduri prin care copilul tău își poate arăta recunoștința

1. Când mergeți la cumpărături

Mersul la cumpărături este o oportunitate pentru copilul tău să învețe despre recunoștință, despre cum să le mulțumească altora pentru ajutorul oferit.

Învățați-l că este bine să se gândească și la nevoile celorlalți atunci când merge la cumpărături.

Poate bunica are nevoie de o mică atenție, fratele, tatăl sau un prieten.

Atenția poate însemna o ciocolată, o carte, o mașinuță, orice.

2. Să doneze

Copilul tău își poate arăta recunoștința pentru ceea ce are și donând lucrurile care nu-i mai sunt de folos.

Puteți aduna hăinuțele și jucăriile pe care nu le mai folosește copiilor care au mai puțin decât el.

3. Voluntariatul

Uneori este bine pentru cel mic să facă voluntariat.

Se poate alătura unui grup care ajută bătrânii, copii, animalele, vecinul, un coleg, etc.

Arată-i că este important și apreciat faptul că îți oferi din timpul tău pentru a-i ajuta pe alții. Nu numai banii contează.

4. Scrisori de recunoștință

Scrieți fiecare câte o scrisoare de recunoștință prin care să mulțumiți pentru ce doriți.

În acest fel îi dați un exemplu, dar și observați ce lucruri contează pentru el.

Întreabă-l cine îi face viața mai frumoasă, de la cine a primit cel mai frumos cadou, etc.

5. Aprecierea în familie

Nu uitați să-l învățați pe copil să-și arate recunoștința și prin aprecierea eforturilor fiecărui membru al familiei.

Fiecare dintre voi este important, depune eforturi pentru a-i ajuta pe ceilalți, îi iubește și le arată asta, le gătește, îi îngrijește, samd.

Copiii și bunele maniere. Ce reguli de politețe ar trebui să învețe

6. Bucurați-vă de orice moment

Este important ca cel mic să învețe să-și arate recunoștința și pentru momentele în care petreceți în familie.

Trebuie să se bucure de orice moment, fie cât de mărunt, nu numai de excursiile la mare, la munte sau peste hotare.

Nu trebuie să se bucure numai atunci când primește cea mai scumpă mașinuță sau haine de firmă.

Îți punem la dispoziție un dicționar medical de boli, semne, simptome și metode de tratament, care să te ajute să afli mai multe despre corpul tău și despre modul în care el funcționează.

Sursa foto