Cândva era unul dintre cele mai cunoscute modele. Făcea milioane de dolari pe an, pentru doar 20 de zile de muncă. Acum doarme pe străzi

modelul Nastasia Urbano traieste in strada

Nu poți știu niciodată unde te va duce viața. Sau dragostea pentru un om. A aflat-o în cel mai dur mod cu putință Nastasia Urbano, în vârstă de 57 de ani, cândva unul dintre cele mai cunoscute și apreciate modele din lume.

Dacă în anii 80 facea cateva milioane de dolari pe an, pentru doar 20 de zile de zile muncă – vreme în care ieșea la cină cu Jack Nicholson sau Andy Warhol și în care se întreținea cu Melanie Griffith, Don Johnson sau Simon și Garfunkel – acum, fostul model, o femeie încă frumoasă, doarme, în cel mai bun caz, pe canapeaua vreunui prieten sau chiar afară, în Barcelona, Spania natală.

Demult apuse sunt vremurile în care numele ei era pus de obicei alături de cel al Lindei Evangelista, de exemplu. Era cunoscută de ambele părți ale Atlanticului, apărea în cele mai prestigioase reviste, era imaginea unor parfurmuri de la branduri celebre.

'Am fost pe coperțile tuturor revistelor, eram iubită de toată lumea. Eram plătită cu milioane de dolari pentru doar 20 de zile de muncă, asta timp de trei sau patru ani', povestește Nastasia Urbano. Avea o viață pe care puțini dintre noi și-o pot măcar imagina.

Când Madonna s-a căsătorit cu Sean Penn, Nastasia forma o pereche cu actorul David Keith, care fusese invitat la nuntă. Doar că, tineri și petrecăreți fiind, cei doi s-au trezit cu o mahmureală de zile mari și nu s-au simțit în stare să meargă la nuntă. 'Aveam de toate. Trăiam ca o regină', își amintește femeia.

'Eram îndrăgostită…'

Însă l-a cunoscut pe cel care avea să-i devină soț. Și din acel moment totul s-a schimbat. Ea a fost cea care a finanțat stilul de viață al familiei, unul extrem de luxos. 'Plătea peste tot cu banii mei. La două zile după ce l-am cunoscut, a vrut să cumpăr un BMW, și eu, ca proasta, am semnat cecul. Eram îndrăgostită…', povestește ea acum, cu mintea de după.

N-a fost o căsnicie bună. Fostul model se bucură doar pentru copiii născuți în acest mariaj. Altfel, a ajuns să sufere de depresie. Soțul a gonit-o de acasă doar cu hainele de pe ea. A încercat să-și închirieze un loc al ei, dar de fiecare dată a ajuns în stradă, pentru că nu și-a mai putut plăti chiria.

'Vreau să trăiesc, nu doar să supraviețuiesc. M-am săturat să supraviețuiesc și să cer bani. Cei care erau lângă mine au dispărut. Toată lumea pleacă și asta nu mă surprinde deloc', mai spune ea.

Povestea ei tristă a ajuns în revistele în care, pe vremuri, era vedetă, iar câteva dintre fostele colege de breaslă (Hernando Herrera și Ruth Schuler) au fost impresionate, promițând că o vor ajută să-și găsească de muncă în branșă. Rămâne de văzut dacă povestea frumoasei Nastasia se va schimba în bine.

Vezi și Russell Crowe a ajuns de nerecunoscut. Cândva era un sex-simbol și cel mai dorit bărbat de la Hollywood, dar astăzi arată așa….

Citește și: