Modele de unghii pentru toamna 2017: ce culori de ojă se poartă în sezonul rece

Modele de unghii pentru toamna 2017: ce culori de ojă se poartă în sezonul rece
Vara este aproape de final, așa că fashionistele caută modele noi de unghii care să fie în tendințe în toamna 2017. Trendurile indică o preferință pentru naturalețe în noul sezon rece, dar nici iubitoarele de nail art extravagant nu sunt lăsate deoparte și au de unde alege. Partea cea mai bună este că nu trebuie să îți petreci ore în șir la salonul de manichiură pentru a obține unghii perfecte. Majoritatea dintre aceste modele de unghii pot fi realizate chiar și de începătoare. Vezi mai jos care sunt principalele trenduri în manichiură pentru toamna 2017!

Modele de unghii la modă în toamna 2017

Manichiura french clasică este înlocuită de nuanțele de burdundy în această toamnă. Baza în tonuri nude rămâne însă preferața tendințelor. De asemenea, sunt la modă nuanțele de roz pal mat, pe unghii cu forma ușor ascuțită. Sunt la modă și modele de unghii în secțiuni, adică împărțite pe două nuanțe. Se poartă în special culoarea prunei și griul deschis.
Sclipiciul nu trebuie să lipsească de pe unghii în toamna 2017! Sunt în tendințe nuanțele de șampanie pe modele de unghii rotunjite, scurte, dar și rose gold sau argintiu. Oscar de la Renta pune în evidență naturalețea cu ajutorul nuanțelor pastelate, de roz sidefat, asemănătoare scoicilor. Pe de altă parte, designerul Tadashi Shoji demonstrează că nuanțele metalice de cupru sau bronz revin în tendințe, la fel și „atingerile' de sclipici abia sesizabile.
Negrul mat se numără printre trendurile în materie de modele de unghii în toamna 2017. Monse a scos negrul din anonimat asociindu-l cu linii metalice argintii pe 1-2 unghii.
O altă tendință care va lua amploare în toamnă: unghiile naturale în tandem cu cele futuriste. Zadig & Voltaire, de exemplu, a preferat să picteze doar două unghii în albastru, iar alte două au avut la bază… bandă izolatoare neagră, celelalte șase unghii fiind păstrate naturale. Delpozo, în schimb, a lăsat toate unghiile naturale, dar a aplicat pe fiecare o dungă argintie.
Alte modele de unghii în tendințe în toamna 2017 sunt cele roșii, ascuțite, cu aplicații aurii, cel mai bun exemplu în acest sens fiind oferit de Miss Pop și CND, care au conceput o manichiură roșie ca focul cu steluțe aurii pe fiecare unghie.
Se poartă și modelele geometrice, în special pătratele. House of Holland a „pictat' pe unghii o tablă de șah în alb și negru, care arată foarte tineresc.
Emilio Pucci se încadrează în acest curent fresh cu manichiura în culori tari, printre care și greenery, culoarea anului 2017, într-o combinație inedită, un print de zebră original.
Așadar, ai la dispoziție numeroase modele de unghii la modă în toamna 2017, așa că nu-ți rămâne decât să programezi o vizită la manichiuristă sau să te aprovizionezi cu lacuri de unghii în tendințe și să-ți faci acasă manichiura. Iată câteva sfaturi pentru o manichiură perfectă la tine acasă!
Surse foto: Pinterest
Vezi și: Modele unghii potrivite în orice sezon