Miley Cyrus, despre primul ei sărut: ”Am crescut într-o familie foarte religioasă. Nimeni nu a putut să înțeleagă”

Miley Cyrus despre primul sarut

Fără îndoială Miley Cyrus, fosta Hannah Montana, este una dintre cele mai nonconformiste prezențe din show biz-ul mondial. Mereu declarațiile sale au fost îndrăznețe, chiar controversate. Mai cu seamă cele ce privesc sexualitatea.

Și asta pentru că vedeta vede acest subiect dintr-o cu totul altfel de perspectivă decât majoritatea. Nu crede în noțiunea de fată sau băiat, a fost mereu o purtătoare de cuvânt a minorităților sexuale, încă de pe vremea când era doar o adolescentă, iar astfel de declarații erau de-a dreptul scandaloase.

Să ne amintim că în acele vremuri Miley era vedetă Disney, iar imaginea ei era una conservatoare. Era pur și simplu o 'păpușică', genul de fată care se visa fiecare puștoaică. Prin urmare, declarațiile sale nu se potriveau cu imaginea.

Primul sărut a fost cu o fată

Însă chiar de atunci, Miley nu s-a ferit să spună că se simte atrasă și de fete. Prin urmare, declarația sa, potrivit căreia primul sărut a fost cu o fată, nu ar trebui să mire pe nimeni.

Totul s-a întâmplat în școala generală, a mărturisit Miley Cyrus, în prezent în vârstă de 26 de ani și căsătorită cu actorul Liam Hemsworth. Dar drumul până aici nu a fost simplu, mai cu seamă că Miley a crescut într-o familie foarte religioasă din sudul Americii, o zonă extrem de conservatoare, unde contează mult și 'ce spune lumea'.

'Prima mea experiență, primul meu sărut a fost cu o fată, în școala generală. Și nimeni nu putea să înțeleagă, fiind din sud', a declarat Miley, născută în Nashville, Tennessee.

Vedeta admite că nici măcar părinții ei nu o înțelegeau, dar afirmă că a știut că nu greșește cu nimic și era convinsă că, într-o zi, aceștia vor înțelege. Admite că și ei i-a luat destulă vreme să-și înțeleagă propria sexualitate și că a urât întotdeauna catalogările. De aceea nici nu folosește, referindu-se la ea, termenul de bisexual.

Vezi și Miley Cyrus s-a casatorit cu Liam Hemsworth. O poveste de dragoste lunga, cu suisuri si coborasuri