Soția lui Ashton Kutcher a cedat trendului care de ceva vreme a fost adoptat de din ce în ce mai multe femei și s-a vopsit blondă. Pata de culoare este însă albastrul de la capătul firelor de păr.

Vedeta a fost fotografiată de paparazzi miercuri, în Los Angeles, când ieșise la o repriză de shoppping. Îmbrăcată casual, într-o pereche de blugi și un tricou cu dungi, actrița și-a acoperit noua coafură cu o șapcă albastră.

Ashton Kutcher trece prin momente de iad

Să fi vrut Mila să treacă neobservată în această perioadă, mai cu seamă că soțul ei e în centrul unui scandal, de când Demi Moore a lansat o carte autobiografică, în care povestește cum a fost înșelată de acesta și obligată să facă sex în trei?

E posibil. În ceea ce-l privește pe Ashton Kutcher, care a fost căsătorit timp de 8 ani cu Demi Moore, acesta a dat de înțeles că în cartea fostei sale soții sunt multe minciuni.

Pe un cont de socializare, Ashton a mărturisit că, inițial, a vrut să posteze un mesaj destul de brutal, care să facă lumină în tot acest scandal, dar apoi și-a privit soția și cei doi copii și a decis să nu o facă, pentru liniștea familiei sale. Cel mai probabil, indiferent ce ar spune, s-ar adânci și mai mult în scandal, nefăcând decât să crească vânzările cărții fostei soții.

Citește și: