Mihai Mitoşeru şi-a dus soţia în „săptămâna de miere”, la Barcelona

Mihai Mitoşeru şi-a dus soţia în „săptămâna de miere”, la Barcelona

Deși s-a căsătorit în luna decembrie, Mihai Mitoșerul a reușit abia de curând să plece într-o scurtă vacanță alături de soția lui, Noemi.

 

Prezentatorul „SuperBingo Metropolis', Mihai Mitoșeru, şi-a dus soţia în „săptămâna de miere'. Deşi s-au căsătorit la sfârșitul anului trecut, programul încărcat nu le-a permis să îşi ia o vacanţă până acum. Despre o lună de miere, în adevăratul sens al cuvântului, nici nu putea fi vorba, Mihai având emisiune săptămânală la Antena 1, în fiecare duminică, de la ora 16:00.
Astfel, la începutul săptămânii, Mihai şi Noemi au zburat către Barcelona.

„Este prima noastră vacanţă după doi ani de zile şi, totodată, prima vacanţă după căsătorie. Şi, până acum, cea mai frumoasă dintre toate. Ne-am plimbat non-stop, am vizitat tot ce s-a putut vizita, de la Sagrada Familia la Parcul Güell, ba chiar am fost şi pe Nou Camp, miercuri, la FC Barcelona – Arsenal', a povestit Mihai.

Luni dimineaţa, Mihai şi Noemi pornesc într-o nouă aventură, de data aceasta, la Paris.

Credit foto: arhiva personală

Mihai Mitoșeru

Credit foto: arhiva personală