Medicii sunt alarmați, deoarece artistul în vârstă de 44 de ani nu este într-o stare foarte bună și are nevoie de plasmă.

Potrivit cadrelor medicale, cântărețul respiră foarte greu din cauza greutății corporale și a fost transferat la Medigia pentru a primi tratamentul cu plasmă autoimună.

Inițial, Mihai de la 3 Sud-Est a fost internat la Spitalul Municipal Mangalia, care este spital suport COVID, însă în cursul zilei de joi, 19 noiembrie, a fost transferat la Spitalul Municipal Medgidia, după ce starea lui s-a înrăutățit, iar cadrele medicale au decis că are nevoie de plasmă.

„Starea lui de sănătate nu este foarte bună. Era internat la noi în spital, pe Secţia de Terapie Intensivă. Necesita plasmă, însă unitatea noastră nu oferă, deocamdată, astfel de tratament. A fost transferat la Medgidia”, a declarat, pentru Focus Press, un medic din cadrul unităţii spitaliceşti de la Mangalia.

Potrivit observatornews.ro, Mihai Budeanu nu a necesitat intubare. „Greutatea îi îngreunează respirația”, a declarat un medic pentru sursa citată.

Rata de incidenţă a cazurilor de îmbolnăvire cumulate în ultimele 14 zile în municipiul Constanţa este de 9.11, iar pe judeţ, 5.97. Municipiul Contanţa intră de astăzi, începând cu ora 20.00, în carantină.

Vezi și Neti Sandu are COVID-19. Cum se simte vedeta PRO TV?

Citește și:

Dana Rogoz, mesaj emoționant până la lacrimi către părintele plecat: ”Îmi vine să urlu după tine…”

Laura Cosoi a arătat-o în sfârșit pe mezina ei, Vera. E perfectă la 3 luni abia împlinite!