Purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, dr. Bogdan Oprița, a declarat pentru Libertatea că artistul Mihai Constantinescu a murit, marți, în jurul orei 19.00.

În urmă cu șase luni, în luna mai, Mihai Constantinescu fusese internat la Spitalul Floreasca după ce a suferit un stop cardiac. În cursul nopții a suferit un al doilea, iar apoi a intrat în moarte cerebrală. Anterior, soția artistului declarase pentru Libertatea că starea lui este gravă și a cerut tututor să se roage pentru el. Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a spus de asemenea că prognosticul medicilor era rezervat.

Simona Secrier a postat un mesaj sfâșietor pe pagina de Facebook a lui Mihai Constantinescu după decesul acestuia.

”Iubirea ta este tatuată în inima mea! Drum lin, îngerul meu!”, este mesajul postat alături de o fotografie în care apare un portret al artistului din tinerețe alături de o poezie de două strofe intitulată ”eu”. „Cine sunt eu aș vrea să-ți spun/Dar nu voi ști-o niciodată/Un bulgăre de contradicții/Ce nu se va sfârși vreodată.
Cine sunt eu nu știu nici eu/Un suflet printre stele/M-am rătăcit pe-acest pământ/cu gândurile mele”, sunt versurile alese pentru a fi postat de soția artistului.

CItește și: