Mihai Constantinescu a trăit experiențe paranormale

Mihai Constantinescu a trăit experiențe paranormale

Cunoscutul interpret și compozitor de muzică ușoară, Mihai Constantinescu, a trăit experiențe greu de crezut, despre care a povestit recent.

Îndrăgitul interpret de muzică ușoară Mihai Constantinescu vorbește astăzi în emisiunea „Dincolo de aparențe' despre relația specială pe care a avut-o cu sora lui, despre faptul că și-ar da câțiva ani din viață ca își revadă tatăl, dar și despre unele experiențe paranormale pe care le-a trăit și care l-au făcut să creadă că „dincolo de noi există ceva pe care nu-l putem accesa decât dacă cineva ne accesează'.

Mihai Constantinescu va dezvălui și viziunea lui despre suflet. „De multe ori am stat și m-am gândit că sufletul nostru este ca un șvaițer: cu multe goluri. Pentru fiecare persoană pe care ai întâlnit-o sau pe care ai plăcut-o sau cu care ți-ai dorit ceva există un locșor, undeva', declară invitatul Florentinei Fântânaru.

Artistul mai spune că n-a mințit pe nimeni, niciodată și că a ales mereu adevărul, chiar dacă acesta a fost uneori dureros.

De unde a moștenit pasiunea pentru echitație, până la ce vârstă a crezut în Moș Crăciun, de ce nu îi este rușine să plângă și care sunt principiile după care și-a ghidat viața, vedeți în emisiunea „Dincolo de aparențe', de la ora 13:00, la Antena Stars.

Credit foto: Facebook