MICI DE CASĂ ÎN SOS PICANT

► Ingrediente
► 400 g carne tocată
►un ou
►o legătură ceapă
►un fir usturoi
►un cartof
►2 felii pâine
►100 ml lapte
►o legătură mărar
►o legătură pătrunjel
►sare
►piper
►ulei pentru prăjit
►200 g pesmet
Pentru sos:
►6 roșii
►o linguriță chili
►o lingură zahăr

► Preparare:
1. Se taie ceapa şi usturoiul și se călesc împreună cu verdeaţa mărunţită. Se lasă 2-3 minute, cât să se înmoaie.
2. Pâinea se înmoaie în lapte.
3. Se curăță cartoful, se dă pe răzătoare, se stoarce și se amestecă cu carnea tocată, ceapa, usturoiul, verdeața, oul, pâinea, sarea și piperul. Se încorporează toate și se formează micii. Se dau prin pesmet și se prăjesc.
4. Se opăresc roșiile, se pasează și se fierb la foc mediu cu sare, chili şi zahăr. Sosul se servește cu micii de casă.

Loading...