Michael Douglas a fost premiat la Ierusalim

Michael Douglas a fost premiat la Ierusalim

Actorului Michael Douglas i-a fost decernat un premiu pentru activitatea filantropică de sprijinire a evreilor. I-au fost alături atât soția sa, Catherine Zeta-Jones, cât și cei doi copii ai cuplului, Dylan și Carys.

Celebrul star hollywoodian, Michael Douglas (70 de ani), a fost onorat cu premiul The Genesis Prize, în cadrul unei ceremonii care a avut loc joi la Ierusalim, în Israel. Acest premiu este acordat celor care se implică în activități de sprijinire ale evreilor și pe lângă titlu este oferită și suma de un milion de dolari, care în acest an s-a ridicat la două milioane datorită unui donator care a dorit să rămână anonim.

Douglas, despre care se știe ca a avut mari probleme de sănătate, luptându-se cu un cancer la gât, dar și mai multe despărțiri și împăcări în căsnicia cu Catherine Zeta-Jones, are cel puțin aparent o perioadă mai liniștită. Actorul a fost însoțit la eveniment atât de soție, cât și de cei doi copii ai lor, Dylan (14 ani) și Carys (12 ani), într-o apariție rarisimă a întregii familii.

Michael Douglas a acceptat premiul, dar nu va păstra banii, ci îi va dona tot unor fundații evreiești.

Credit foto: Flickr.com