Un mare cântăreț renunță pentru totdeauna la muzică, deși are numai 43 de ani: ”Mă retrag din industrie”. Cum motivează

Michael Buble se retrage din muzica

Cântărețul canadian Michael Bublé a luat pe toată lumea prin surprindere, el anunțând că se retrage din muzică.

Artistul, unul dintre cei mai apreciați ai momentului, cu nenumărate premii și care a făcut o avere din muzică, a motivat că boala unuia dintre copiii săi, cancerul, l-a făcut să vadă înr-o cu totul altă înteaga sa existență.

Buble, în vârstă de 43 de ani, a acceptat să acorde un ultim interviu, el explicând că trauma pe care a suferit-o după ce fiul său Noah a fost diagnosticat cu cancer la ficat la numai 3 ani i-a schimbat percepția despre viață, dându-și seama că nu își dorește deloc faima.

„Acesta este ultimul meu interviu. Mă retrag din industrie. Am făcut albumul perfect şi acum pot pleca când sunt încă în top”, a declarat muzicianul, referindu-se la albumul Love.

În vârstă de 5 ani, Noah e bine acum, cancerul său fiind în remisie. Însă lupta pe care familia sa a dus-o a fost extrem de grea și i-a epuizat pe toți. Pe Buble, aceasta aproape că l-a dărâmat. ”Pur si simplu vrei să mori. Nici măcar nu ştiu cum mai respiram. Întreaga mea fiinţă s-a schimbat după ce Noah s-a îmbolnăvit”, a povestit artistul.

Agentul său neagă

După interviul acordat în weekend, impresarul artistului a ieșit la rampă cu declarații, la rândul său, afirmând că nu e adevărat că Buble se retrage și că declarațiile au fost scoase din context. În plus, agentul, care nu a  fost de față la interviu, susține că artistul trece printr-o perioadă foarte tulbure, emoțională, dând de înțeles că e posibil ca Buble să se fi grăbit cu declarațiile sau că nu e în cea mai bună stare psihică.

Totuși, declarațiile lui Buble au fost ferme și nu lasă loc de interpretări. Rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile.

Buble este tată a trei copii, mezina sa venind pe lume în luna iulie a acestui an.

Citește și:

Loading...