Mestecă bine alimentele pe care le consumi! Mestecatul te protejează de infecțiile orale

Mestecatul te protejează de infecțiile orale

Îți spuneau mama sau bunica: 'mestecă bine!'. Dincolo de bunele maniere, cercetătorii au descoperit că mestecatul corect al alimentelor provoacă eliberarea unei celule care ne poate proteja împotriva infecţiilor.

'Mestecatul corect al alimentelor provoacă eliminarea de salivă şi alte celule foarte importante pentru a menţine o sănătate orală bună. Însă, este bine să ştim că alimentele dure, necesita un efort mai mare exercitat de dinţi, iar acest lucru poate duce la leziuni fiziologice', afirmă dr. Remus Stratulat, medic specialist în estetică dentară. Așa că mestecă bine ali

De ce este necesar să mesteci bine alimentele pe care le consumi

Studiul publicat recent în Jurnalul Imunităţii a demonstrat că mestecatul alimentelor cunoscut sub numele de masticaţie poate stimula eliberarea celulelor Th17 în gură. Acestea formează o parte a sistemului imunitar adaptiv, care utilizează antigeni specifici pentru apărarea împotriva agenţilor patogeni potenţial dăunători.

În același timp, aceste celule ajuta bacteriile care sunt benefice sănătăţii să supravieţuiască şi să se înmulţească pentru a proteja cavitatea orală. Astfel, dantura este protejată, iar afecţiunile gingivale sunt prevenite şi ameliorate.

Mestecă bine alimentele! Astfel îți protejezi gingiile noastre

Forţă mecanică necesară pentru masticaţie duce la abraziune fiziologică şi la deteriorarea gurii. Având în vedere acest lucru, cercetătorii au hotărât să investigheze dacă asemenea daune ar putea juca un rol în producţia celulară Th17. Potrivit teoriei lor, cercetătorii au descoperit că o creştere a nivelului de leziuni fiziologice – prin frecarea cavităţii bucale cu un aplicator steril de bumbac – duce la o creştere a producţiei de celule Th17.

Sistemul imunitar efectuează un act de echilibrare remarcabil la nivelul pielii, gurii şi intestinului, prin luptă împotriva agenţilor patogeni dăunători, în timp ce tolerează prezenta bacteriilor benefice. Spre deosebire de alte bariere ale corpului, gura are un mod diferit de stimulare a celulelor Th17: nu prin bacterii, ci prin masticare. De aceea, masticaţia poate induce un răspuns imun protector pentru gingiile noastre', spune specialistul.

Dinții sănătoși se păstrează în 10 pași!

Și mestecatul în exces poate dăuna

Totuşi, specialiştii avertizează că aceasta creştere a producţiei celulare orale Th17 nu este întotdeauna benefică. O cantitate prea mare de astfel de celule pot creşte riscul de parodontoza sau boala a gingiilor care a fost asociată cu numeroase alte afecţiuni de sănătate, inclusiv diabetul şi artrita reumatoida.

Pentru a preveni apariţia bolilor gingivale, precum parodontoza, este important să efectuaţi un control stomatologic cel puţin o dată pe an, iar specialistul va realiza tratamente de prevenire cum este detartrajul, periajul profesional şi alte proceduri care înlătura placă bacteriana şi cavităţile. Astfe, riscul de a dezvolta probleme la nivelul cavităţii orale este mult mai mic', afirma specialistul.

Expunerea pe termen lung la leziuni fiziologice cauzate de masticaţie poate exacerba efectele parodontitei. Comparativ cu şoarecii hrăniţi cu hrana moale, şoarecii hrăniţi cu alimente dure au arătat o deteriorare fiziologică indusă de masticare în gură şi o pierdere osoasă parodontala crescută.

Este important faptul că, deoarece inflamaţia din gură este legată de dezvoltarea bolilor din organism, înţelegerea factorilor specifici ţesutului care reglează imunitatea la bariera orală ar putea duce, în cele din urmă, la noi modalităţi de tratare a unor condiţii inflamatorii multiple', completează dr. Remus Stratulat.

Află care este îngrijirea corectă a dinților copiilor în funcție de vârstă!

Sursa foto: 123rf.com